„Bătrânul credea că lumea va fi mereu ca o vânzătoare tânără, grasă și frumoasă, care îi va mătura în fiecare dimineață trotuarul din fața micului său magazin, apoi, învârtoșindu-și mădularul, o va gheboși de două-trei ori pe săptămână în spatele tejghelei.” (Măcelăria)
… la urma urmei împerecherile pe furiș la popândăii, nevăstuicile, iepurii sălbatici din Valea Someșului, din Valea Chioarului, din Valea Ieriului, ca de altfel și la românii, ungurii, șvabii,
rareori la evreii, rutenii și țiganii din Transilvania, Banat și Părțile Ungurene – erau, dar nu mai știu, chiar nu mai știu, dacă sunt, sau dacă vor mai fi, de domeniul evidenței. (Împerecherile pe furiș la români și unguri)
Brusc totul devine atât de transparent încât din nimicul înconjurător vezi cum timpul își face cu
mâna. Ca un diliu de la fereastra unui spital de psihiatrie. Nicio aluzie la Szécenyi, Eminescu,
Petru Bran, morți în ospicii. Aici, cândva, într-o seară, pentru o clipă s-au întrevăzut oazele
morții și umbrele strănepoților pe care nu avea cine să-i nască. (Satu Mare/Szatmár/Sătmar/Szatmárnémeti/Sathmar)