Paharul singuratatii

Cu romanul de față, Mircea Aanei încearcă și reușește să creeze o formulă compozițională inedită, printr-o pendulare permanentă între realitate și fi cțiune, prin perindarea sprintenă a vocilor narative, prin întrepătrunderea dintre lumea obiectivă și cea virtuală. [...] alcoolul și singurătatea constituie două laitmotive importante ale romanului. Țesătura epică a cărții mustește de viață, de acțiune, de personaje memorabile. Sunt prezente teme esențiale ca dragostea, trădarea, dușmănia, gelozia, violența conjugală, moartea, pe baza cărora, printr-o sigură transpunere artistică, autorul plămădește universul savuros al operei sale. Ritmul alert al întâmplărilor, autenticitatea personajelor, fervoarea trăirilor, schimbarea registrului exprimării în funcție de personajul-narator, stilul vioi, izvorât din talentul de „povestaș” al profesorului de umanioare Mircea Aanei, sunt tot atâtea atuuri ale unui roman viguros, cu multiple semnifi cații general-umane. (Dumitru Brădățan)