POVESTI PENTRU COPII SI PARINTI
Fratii Grimm, Jacob si Wilhelm, au fost doi frati de origine germana, lingvisti, cunoscuti cu precadere pentru povestile si legendele pe care le-au scris impreuna. Mai putin circulat este faptul ca, in bibliografia fiecaruia dintre frati, exista numeroase lucrari de filologie semnate ca unic autor.
Jacob Grimm s-a nascut in 1785, in vreme ce Wilhlem, in 1786, la Hanau, in Germania. Urmeaza cursuri de drept la Universitatea din Marbourg, dar, dupa putin timp Jacob se indreapta spre studiul literaturii medievale si spre lingvistica, in timp ce Wilhlem se intereseaza cu precadere de critica literara.
In 1806, acestia revin acasa, alaturi de mama lor, in Kassel.
Fiecare dintre cei doi frati au scris lucrari separate (cea mai importanta este Gramatica limbii germane, opera lui Jacob Grimm, realizata Intre 1819-1837), dar succesul de public l-au obtinut pentru volumele semnate impreuna.
Pe parcursul mai multor ani, au cules vechi povesti populare pe care le-au publicat in 1812, sub titlul Povesti pentru copii si parinti. Ele au fost reeditate de sapte ori, astfel incat, in 1857, au ajuns la forma finala pe care o stim astazi drept Povestile Fratilor Grimm.
Intre 1816 si 1818, acestia publica, de asemenea, doua colectii de legende. In acelasi timp, alte lucrari importante, chiar daca neterminate, isi depasesc timpul. Astfel, dictionarul istorc allimbii germane, la care incep lucrul in 1838 cu scopul de a reuni originea, utilizarile si semnificatia fiecarui cuvant, nu a putut fi finalizat. Wilhelm a murit in 1859, iar Jacob, in 1863.
Povestile Fratilor Grimm sunt cele care au ajuns, astazi, parte din lectura standard a oricarui copil din lume. Intre cele mai cunoscute povesti figureaza: "Tom Degetel", "Hansel si Gretel" si "Pielea Magarului".
Multor copii le sunt cunoscute gratie ecranizarilor de desene animate realizate de studiourile Disney, care au realizat adaptari dupa "Alba ca Zapada", "Frumoasa din padurea adormita", "Cenusareasa" etc.