Scriitor american underground, Bruce Benderson a cunoscut un mare succes în Franţa cu acest roman, prima carte străină recompensată cu prestigiosul Prix de Flore (2004).
Românul. O autobiografie erotică este cronica unei pasiuni neconvenţionale, pe care autorul o face pentru un tânăr şi fermecător vagabond român întâlnit pe străzile Budapestei. Ceea ce părea a fi o aventură efemeră, a devenit o adevărată obsesie. Atras încă din prima clipă de Romulus, Benderson îşi abandonează viaţa la New York şi mama aflată pe patul de moarte, pentru a-l urma pe acest necunoscut în România. Relaţiile lor sunt încinse, instabile, inegale.
Cartea lui Benderson este mai mult decât o autobiografie erotică, este jurnalul tranziţiei societăţii româneşti, aşa cum este ea percepută de un străin, deopotrivă fascinat şi contrariat de istoria şi prezentul acestei ţări pe care o descoperă. Este, pentru cititorul român, o lectură captivantă, în măsura în care măguleşte, deranjează şi chiar intrigă!
„Ceea ce uimeşte este modul în care Benderson alege să prezinte, într-un limbaj tandru, lucruri considerate a fi şocante." Le Monde
„Benderson împleteşte faptele şi descrierile cu seducţia, conferind romanului o senzualitate care aminteşte de poveştile Şeherezadei." Publishers Weekly