Si Dumnezeu a fost tarana

„Nichita Danilov nu e doar unul dintre poeții de mare pondere ai „generației ’80“ (alături de Mircea Cărtărescu, Ion Mureșan și alți doi-trei), ci și singurul ei poet metafizic în toata puterea cuvântului. Poate ultimul, la acest început de mileniu, până la proba contrarie… Poemele lui nu sunt nici „moderne“, nici „postmoderne“: ele sunt simultan dincolo, nu dincoace de aceste concepte. Critică a subliniat îndeajuns insolitul acestei poezii „nocturne“, vizionare si fantastic, în care, dincolo de măștile grotești, expresioniste, romantice, absurde sau suprarealiste, transcendența exista. Senzația de univers puternic simbolizant – suficient sieși, paralel celui contingent, derizoriu și îngust-biografist al poeților actuali –, prin lentila caruia lumea exterioară, contingenta își străvede, ca prin vis, umbrele, e pregnantă, ca și legătura inima cu tradiția mistică a creștinismului răsăritean. Autorul nu joacă, precum majoritatea colegilor săi, la bursa realului contingent sau a transcendenței de hârtie (pentru el criza limbajului nu exista), ci la aceea a irealității si a transfigurării. Senzația de autenticitate e obținută prin conventionalizarea discursului simbolic despre transcendență. Cum? Prin situarea eului poetic într-un punct de fugă al perspectivei, unde contrariile fuzionează si de unde totul se vede per speculum in enigmate. Vocea lirică nu aluneca astfel nici în registrul solemn-liturgic post-gândirist ce exalta, vetust si emfatic, Divinitatea, nici în registrul plebeu al deriziunii care desacralizeaza grotesc, bufon și eventual parodic totul, ci se menține pe linia subțire dintre ele, ca un „martor neutru“, distanțat, privind „ca dintr-o camera ascunsa, prin ochelari fumurii“. Un stil alb, cu dicțiune grava, discret-incantatorie, colorat de mari metafore si imagerii surrealiste, pigmentat cu umor negru și mizând pe transcrierea cât mai fidelă a meditatiei si a viziunilor generează jocuri de umbre care devin amețitoare atunci când ispită conceptualismului (cu demonstrativismul aferent) este evitată.” (Paul Cernat)