Singura pe Drumul Matasii

„La început am crezut că sunt singură cu muntele, dar l-am zărit imediat pe soldatul tadjic, paznicul barierei din faţa mea. Un uriaş încremenit, îmbrăcat în manta lungă de postav şi purtând căciulă tradiţională rusească revărsată peste urechi. Se uită la mine ca la ceva bizar. Îi întind paşaportul, dar omul nu schiţează nici un gest, se uită de departe şi pe urmă îmi întoarce spatele. E 1 iunie 2014 şi sunt plecată de 45 de zile în căutarea mea şi a Noilor Drumuri ale Mătăsii. Cele cinci sau zece minute petrecute în faţa barierei mi s-au părut ore şi mi-am dat brusc seama că sunt în faţa unei garnizoane de militari sălbăticiţi de şederea în Pamir. Am văzut că în jurul meu se strâng toţi băieţii din garnizoană. Îmbrăcaţi lejer şi ieşiţi din cealaltă baracă, bine încălzită, poartă şlapi, pantaloni de trening cu genunchi lăbărţaţi şi bluze groase de bumbac. Se uită la mine ca la ceva bun de mâncat şi am senzaţia că rânjesc unul la altul. Începe să-mi fie frică. Ce pot face singură împotriva acestor zdrahoni? N-am nici o şansă, îmi zic, şi le zâmbesc ca unor oameni care m-ar putea ajuta.“ (Sabina FATI)