Unul dintre marii vizionari ai literaturii motivaționale, Dale Carnegie, a prevăzut cu o incredibilă limpezime importanța pe care o va avea, în zilele noastre, discursul public. Sfaturile și strategiile lui sunt adoptate de personalități ale vieții publice, de directori ai unor mari companii, de artiști și, în general, de toți cei care vor să se afirme într-un domeniu sau altul. Dacă vrei să reușești, trebuie să-ți susții punctul de vedere, să-l confrunți cu alte puncte de vedere și să demonstrezi, prin viu grai, că ești un om demn de admirația celorlalți și un exemplu de urmat.
Poate îți dorești o carieră politică. Sau vrei să faci video blogging pe teme mondene. Ori să ții prezentări memorabile în fața directorilor de multinaționale sau chiar conferințe despre salvarea planetei. Totuși, ți-e teamă că nu te vei descurca.
Avem o veste bună! Citește cu atenție și însușește-ți principiile expuse în această carte și nu numai că vei scăpa de trac, dar vei ști cum să-ți încânți auditoriul cu discursuri inteligente, emoționante, pline de umor. Publicul te va asculta, se va identifica cu tine și îți va urma îndemnurile cu entuziasm.
Tot ce ține de arta vorbitului în public – încrederea în sine, elocvență, excelenta stăpânire a ideilor – îți este dezvăluit în acest volum conceput de prestigioasa echipă Dale Carnegie Training, o organizație cu o experiență în domeniu de peste jumătate de secol. Vei descoperi sfaturi, strategii și exemple din istoria mai mult sau mai puțin recentă – tot ce trebuie să știi ca să câștigi admirația tuturor se află aici.