Tarotul Rider Waite

Bazat pe ediţia originală (singura autorizată) a faimosului pachet cu 78 de cărţi de Tarot Rider-Waite®

Ilustraţii originale de Pamela Colman Smith® sub supervizarea lui Arthur Edward Waite

Instrucţiuni preluate din cartea Cheia Tarotului, de Arthur Edward Waite

Introducere

De Stuart R. Kaplan

Dr. Arthur Edward Waite (1857-1942) a fost un adept autentic al ocultismului, ale cărui lucrări, între care Kabbalah Sacră şi Cheia Tarotului, au fost publicate în Anglia în anul 1910. Cheia pachetului de cărţi de Tarot folosită de Waite a fost simbolismul. Acesta spune în Cheia Tarotului: „Adevăratul Tarot este simbolismul; el nu vorbeşte altă limbă şi nu oferă alte indicii”. Ce sunt cărţile de Tarot despre care scrie atât de inspirat Waite? În ce constă mesajul fiecăreia dintre ele şi cum au apărut simbolurile fascinante ilustrate pe ele?

Originea precisă a cărţilor de Tarot în antichitate rămâne incertă. În cartea Le monde primitif, publicată în anul 1781, Court de Gebelin emite ipoteza că Tarotul derivă dintr-o veche lucrare egipteană: Cartea lui Thoth. Thoth a fost Mercur al egiptenilor. Se consideră că a fost unul din primii regi şi inventatorul sistemul hieroglific. Gebelin susţine că Tarotul s-a răspândit în Europa sub influenţa egiptenilor şi ţiganilor.

Apariţia cărţilor de Tarot în Europa precede cu peste cinci secole cartea lui White. Un călugăr german, Johannes, descrie un joc numit Ludas Cartarum, jucat în anul 1377. Cronicarul din secolul XV Covelluzzo descrie introducerea în Viterbo a acestor cărţi de joc în anul 1379. În 1369, cărţile de joc nu sunt menţionate în decretul regelui Charles VI al Franţei împotriva jocurilor de noroc. Cu toate acestea, 28 de ani mai târziu, primarul Parisului a interzis prin ordonanţa din 22 ianuarie 1397 jucarea tenisului, jocurilor cu mingea, popicelor şi folosirea cărţilor de joc de către muncitori, cu excepţia zilelor de sărbătoare. În general, este acceptat faptul că jocurile cu cărţi au apărut în Europa în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Primul pachet complet cu 78 de cărţi a apărut cel mai probabil în Italia, sau poate vreun geniu inovativ a combinat cele 56 de cărţi comune ale Micii Arcane cu cele 22 de cărţi ezoterice şi emblematice ale Marii Arcane, formând astfel pachetul cu 78 de cărţi.

În secolul XV, cărţile de Tarot erau desenate sau pictate manual pentru casele princiare din nordul Italiei şi din Franţa. Mai târziu, pachetele cu cărţi de joc au început să se răspândească din ce în ce mai mult, fiind reproduse prin tehnici de gravare industrială. În secolul XVI a devenit foarte popular un pachet cu cărţi de Tarot numit Tarotul marseillez.

În arhivele Bibliotecii Naţionale din Paris există la ora actuală 17 cărţi din Arcana Mare despre care se crede (cel mai probabil eronat) că au fost pictate manual în jurul anului 1392 de Jacquemin Gringonneur pentru regele Charles VI al Franţei. Este de presupus că adevărata origine a acestor cărţi este veneţiană. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un pachet de Tarocchi din secolul XV.

Biblioteca Pierpont Morgan din New York deţine 35 de cărţi dintr-un Tarot cu 78 de cărţi datând din 1484, atribuite fie lui Bonifacio Bembo, fie lui Antonio Cicognara. Pachetul pare să îi fi aparţinut cardinalului Ascanio Maria Sforza (1445-1505) sau mamei sale, Bianca Visconti Sforza, nefiind destinat jocului. După toate aparenţele, el pare să fie o simplă reprezentare pictorială a acelei epoci.

Alte jocuri de cărţi europene timpurii asociate cu Tarotul includ:

· Tarocchi din Mantegna, care conţine 50 de cărţi în cinci serii de câte zece.

· Tarocchi din Veneţia sau pachetul lombard, care conţine 78 de cărţi, inclusiv cele 22 de cărţi din Arcana Mare, alături de cele 56 din Arcana Mică.

· Tarocchino din Bologna, care conţine 62 de cărţi, despre care se crede că au fost create de Francois Fibbia, prinţ de Pisa. Pe lângă cele 22 de cărţi din Arcana Mare, acesta nu conţine decât 40 de cărţi cu suite numerice.

· Minchiate din Florenţa, similar pachetului obişnuit de Tarot cu cele 78 de cărţi ale sale, la care se adaugă însă alte 21 de cărţi care conţin semnele Zodiacului, cele patru elemente şi cele trei virtuţi cardinale.

Afişările cărţilor de Tarot pentru ghicirea norocului ţin cont nu doar de semnificaţia divinatorie individuală a unei cărţi, ci şi de proximitatea dintre acestea şi chiar de poziţia ei verticală (normală sau inversată). Cărţile inversate aveau o semnificaţie mai slabă, întârziată sau chiar inversată. Scurtul titlu descriptiv al celor 22 de cărţi din Arcana Mare serveşte drept catalizator pentru semnificaţia mai profundă pe care doreşte să o exprime cel care îşi dă în cărţi.

Pachetul de Tarot conţin 78 de cărţi împărţite în două grupe principale:

· 22 de cărţi din Arcana Mare

· 56 de cărţi din Arcana Mică

Cele 22 de cărţi din Arcana Mare sunt considerate emblematice şi conţin 21 de cărţi numerotate de la XXI la I (adică de la 21 la 1), plus una nenumerotată numită Nebunul (Le Mat sau Le Fou în franceză). Ele sunt considerate tromfi (atouts – atuuri în franceză, atutti sau trionfi în italiană), care înseamnă „mai presus de celelalte”.

Cele 56 de cărţi din Arcana Mică conţin patru suite, inclusiv cărţile obişnuite de curte regală: Regele, Regina, Valetul, plus o a patra, numită Cavaler, plasată între Regină şi Valet. Suitele sunt de regulă spatele, bâtele, cupele (inimile) şi monedele sau romburile (diamantele). Se crede că la origini ele au reprezentat cele patru clase sociale în epoca medievală: nobilimea şi persoanele care au ajuns la un anumit rang prin serviciul militar erau simbolizate de spade; ţăranii sau clasa muncitoare de bâte; preoţimea şi politicienii de cupe; iar negustorii şi industriaşii de monede.

Cărţile Tarotului modern par să îşi aibă originea în cele ale Tarotului Medieval. Pe măsură ce jocurile de cărţi au devenit din ce în ce mai populare, s-a renunţat la cărţile din Arcana Mare (cu excepţia Nebunului, care s-a transformat în Joker), iar Cavalerul şi Valetul au fost combinate, rămânând doar Valetul. Aşa s-a ajuns la pachetul de cărţi standard cu 52 de cărţi de joc plus Jokerul.

În ultimele două secole au apărut mai multe cărţi importante care descriu aspecte diferite ale Tarotului. Printre autorii lor s-au numărat Gebelin (1781), Etteilla (1783), Levi (1854), Vaillant (1857), Mathers (1888), Papus (1889), Falconnier (1896), Wirth, Waite (1910), Thierens, Case, Crowley (1944), Gray (1960), Knight (1965), Moakley (1966), Doane (1967) şi Kaplan (1970) .

La iniţiativa şi sub supervizarea lui Waite, domnişoara Pamela Colman Smith (o fată americană membră a Ordinului Golden Down) a desenat un pachet unic cu 78 de cărţi de Tarot, numit „Pachetul de Cărţi Rider”.

Domnişoara Smith a crescut în Jamaica, iar în timpul primilor ani ai adolescenţei a călătorit cu compania de teatru a lui Terry şi Henry Irving. La 21 de ani, ea s-a stabilit în Anglia, lucrând ca designer teatral şi ilustrator. Interesul ei faţă de teatru a condus la colaborarea sa cu William Butler Yeats, alături de care a lucrat la diferite scenografii. Mai târziu, ea a colaborat cu fratele acestuia, Jack Yeats, la ilustrarea şi publicarea unei reviste minore intitulată The Broad Sheet, înainte de a-şi publica propria revistă, The Green Sheaf, în care a prezentat diferite balade, imagini, basme şi poeme.

Trăsătura cea mai uimitoare a Pachetului de Cărţi Rider constă în faptul că toate cărţile, inclusiv cele 40 de cărţi numerice (cele patru suite de la As la Decar), sunt prezentate sub forma unor ilustraţii emblematice, foarte adecvate pentru divinaţie. Din acest punct de vedere, pachetul diferă de formele rigide ale spadelor, bâtelor, cupelor şi monedelor ilustrate anterior pe cărţile de Tarot. Waite considera de asemenea că dat fiind că nu avea un număr şi reprezenta cifra zero, Nebunul nu trebuia situat între cărţile 20 şi 21, având o poziţie mult mai naturală înaintea Magicianului, prin atribuirea primei litere a alfabetului ebraic, Aleph.

Waite a transpus numerele a două cărţi din Arcana Mare: Puterea – prezentată în alte cărţi de Tarot cu numărul XI (îndeosebi în pachetul de cărţi de joc al lui Muller 1JJ şi în Tarotul marseillez al lui Grimaud) – a devenit VIII, schimbând astfel locul cu Justiţia, care a devenit XI (din VIII).

La ora actuală există un interes fenomenal faţă de cărţile divinatorii ale Tarotului. Investigatorii serioşi folosesc etalarea cărţilor pentru a încerca să plaseze trecutul într-un context mai semnificativ, pentru a înţelege astfel mai bine prezentul şi pentru a revela alternativele care se vor manifesta în viitor. Cei mai puţin familiarizaţi cu cărţile de Tarot preferă să le folosească la fel ca pe un joc, complăcându-se în etalări şi lecturi la diferite petreceri sau în mici grupuri private. Cât despre colecţionari, aceştia consideră cărţile de Tarot colorate şi interesante.

Cărţile de Tarot sunt folosite de adolescenţi, de studenţi, de constructori, de oamenii de afaceri, de diferiţi profesionişti, de colecţionari – practic, de oameni din toate domeniile vieţii. Ziarele, revistele şi emisiunile de radio şi de televiziune fac comentarii frecvente referitoare la această modă. Adolescenţii savurează petrecerile în care îşi dau în Tarot. Adulţii merg la mese festive, evenimente caritabile şi picnicuri la care îşi dau în Tarot. Hollywood-ul a inventat chiar trendul din ce în ce mai popular al petrecerilor date de celebrităţi la care sunt invitaţi cititori faimoşi în Tarot, în beneficiul oaspeţilor lor.

Unul din cele mai fascinante aspecte ale Tarotului este efectul personal al cărţilor asupra celor care le folosesc. În cartea sa, Cheia Tarotului, Waite prezintă o dimensiune nouă a semnificaţiei acestora. Orice amator al Tarotului, indiferent dacă este un cercetător serios sau un om de rând care se joacă de-a ocultismul, are doar de câştigat dacă citeşte cartea lui Waite, a cărui perspectivă este foarte profundă.

U.S. Games Systems Inc. are plăcerea de a publica acum Pachetul Universal de Cărţi de Tarot Waite, bazat pe reproducerea autentică a „pachetului Rider” original.

- Stuart R. Kaplan

Stamford, CT 06902

Revizuit în februarie 2004