Ultima cruciada

În anul 1456, voievodul Iancu de Hunedoara, aflat în fruntea armatei cruciaților, reușește să apere Cetatea Belgradului și să oprească înaintarea armatei Turciei otomane – devenită imperiu după căderea Constantinopolului. Însoțind un convoi mortuar, învingătorii se întorc acasă. Trupurile neînsuflețite se află în grija unui grup de luptători români, toți proscriși: un călău, o rebelă fugită de acasă din cauza unor evenimente tragice, un preot răspopit, un ucenic săbier cu mințile rătăcite și doi braconieri. Istoriile, întîmplările, tainele de familie și feluritele mistere presărate pe drumul lor vor țese Povestea. Personaj în sine, Povestea se va mișca printre oameni, intervenind în istoriile lor, dezvăluindu-se treptat ca protagonista întregului roman. În umbra amenințătoare a Imperiului Otoman, asistăm la zbaterile bătrînului continent creștin, sfîșiat de lupta dintre catolicism și ortodoxism, în timp ce Unirea de la Florența a celor două Biserici stă și ea sub semnul discordiei, avînd deopotrivă susținători, partida paleologilor, dar și inamici, partida cantacuzinilor. Lumea medievală în care realitatea este străbătută adesea de unicorni, grifoni sau viziuni fantastice compune un hronic și un cîntec al convoiului, adus la viață printr-o fidelă punere în scenă în decorul și culorile epocii.

Ascultă.

Sunetul săbiilor lovite cu putere arată că în depărtare, dincolo de apa Dunării, sub zidurile vechii cetăți a Belgradului, lupta a început. Apropie-te în taină, scoate-ți spada din teacă și alătură-te cruciaților. Mirosul de sînge și smirnă curată al victoriei, aromele tari de ierburi amare din șanțurile de apărare ce împrejmuiesc cetatea îți vorbesc despre tine.

Odată ai fost cu noi, acolo. Frînturi din Poveste sînt risipite în fiecare dintre noi. Povestea nu este întreagă fără tine.

Amintește-ți. Cunoșteai legile neclintite ale breslelor vechii cetăți a Sibiului și vînai cu șoimi învățați pe domeniul întins al Hunedoarei. Citeai Alexiada alături de ultima prințesă bizantină și ieșeai seară de seară din cetatea Alba Iulia, pe urmele unuia dintre călăii săi.

Ridicai piatră cu piatră, pe locul vechiului castru roman, castelul domeniului Hunedoara, în vreme ce copitele hergheliilor de unicorni încă mai răsunau în nopțile cu lună prin pădurile domeniului, iar aripa aspră a unui grifon tămîia tăriile cu mirosul ei de cenușă.

Ia-ți bucuria din lucruri mici, pentru că este singura menită convoiului de cruciați din care faci parte, și fugi! Viața îți este primejduită la tot pasul.

Ascultă. Povestea a început. Amintește-ți că ai fost cu noi.