„După ce am citit Universul Mama de Vasile George Dâncu, am rămas cu senzația copleșitoare că am asistat la un recviem cântat de un cor de copii.”
Ion Mureșan
„Față în față cu cele mai copleșitoare și mai pândite de stereotipii teme ale poeziei dintotdeauna — Mama și Iubirea ei esențială, Viața, Timpul, Moartea —, Vasile George Dâncu alege formula încăpătoare a scrisorii târzii către cea dispărută. Efectul e radiant. Epistolarul funcționează perfect, căci intervine firesc amintirea, iar vocea Mamei e încorporată textului memorativ. «Vina supraviețuitorului» poate fi ruminată oarecum la adăpost — despărțirea se amână câtă vreme dialogul, iată, continuă. Sub alchimia versului nostalgic se ivesc valorări arhetipale. Copilăria e recuperată acum, vers cu vers, ca scenă pe care Mama evoluează cu naturalețe și face, în același timp, Istorie. Locuirea fericită își delimitează retrospectiv hotarele și pregătește situarea într-o perspectivă mai largă — a satului, a lumii. Fiecare poem asumă statura reconstituită a Mamei și o preface în chiar temelie interioară pentru pasul următor. Cele douăzeci de epistole îmbracă frânturi autobiografice, confesiuni discrete, pe ton de meditație elegiacă, exerciții de luciditate, autoscopice, accentuând unicitatea unui sentiment până la a-l livra, expresiv, general-umanului.”
Irina Petraș