Zorba grecul/ Zorba the Greek

Zorba grecul/ Zorba the Greek

8.5 / 10 (6 voturi)
NaN
Categorie:
Film artistic
Scenarist:
Nikos Kazantzakis, Mihalis Kakogiannis
Aspect:
1.78:1 / 16x9
Distributie:

Anthony Quinn, Alan Bates, Irene Papas, Lila Kedrova

 

Link-uri:
Data publicarii:
1964
Suport:
DVD
Numar de discuri:
1
Culoare:
Color
Format video:
Pal
Format audio:
Dolby Digital
Subtitrari:
Romana
Audio:
Engleza, greaca (DD)
Durata:
142
Rating C.N.C.:
AP-12
Regiunea DVD:
2
Cod de bare:
5949025007548

Indisponibil
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!
Descriere

Un tînăr scriitor britanic, Basil, ia hotărîrea de a se retrage în Creta, unde doreşte să deschidă o mină de lignit şi, eventual, să scrie. Aşteptînd vaporul, îl întîlneşte pe Zorba, omul cu o mie de ocupaţii de-a lungul vremii, care îl convinge să îl ia pe lîngă el, ca om bun la toate. Ajunşi în Creta, Zorba, în care viaţa tălăzuieşte, încearcă să-l smulgă pe Basil din starea sa de închidere, din hainele civilizaţiei care i-a pus frîu omului din el. Pe insulă, eroii noştri o cunosc pe tînăra Văduvă, cea care este bîrfa întregului sat, deoarece refuză să se recăsătorească, cu un bărbat din aşezare. Apropierea dintre ea, ca marginalizată, şi Basil, ca străin, ambii covîrşiţi de povara pe care societatea le-a pus-o pe umeri, este firească, dar nu este şi bine văzută de săteni. Mai ales cînd, după ce Basil petrece noaptea la Văduvă, tînărul care era îndrăgostit de ea se sinucide - ceea ce va duce şi la moartea ei, din mîinile tatălui sinucigaşului, lăsîndu-i pe Basil şi pe Zorba distruşi în faţa puterii omului de a lua viaţa. Readus pentru puţin timp la viaţă, odată cu dispariţia văduvei Basil pare a se reînchide în sine, de această dată definitiv.

Pentru a reuşi să extragă lignit, cei doi au nevoie de lemn, care se găseşte în pădurea unei mănăstiri din apropiere. Zorba reuşeşte să se împrietenească cu călugării, îmbătîndu-se alături de ei. După o escapadă la oraş cu banii scriitorului, Zorba revine, reuşind să aducă şi materialele pentru care plecase. Dar, odată cu distrugerea speranţelor privind mina, Basil începe să revină la viaţă. Atunci cînd totul pare pierdut, cînd nimic nu mai are rost, tocmai atunci izbucneşte viaţa cu o putere şi mai mare. Şi viaţa dansează sirtaki. Şi, la final, rîde.

Recenzii și comentarii

Don Zorba il bate pe Don Quijote Nota 10

de Anonim | 05/12/2013 00:39

Miguel de Unamuno scria un elogiu catre Don Quijote, La mormantul lui Don Quijote. Oricat de mirific ar fi portretul curajosului cavaler, doar rostind cuvantul ‘mormant’ , admitem ca Don Quijote … a murit. Stim foarte bine cine e si ce reprezinta Quijote. Probabil singura importanta trasatura comuna este curajul, doar ca Zorba n-a murit niciodata. Zorba nu are simtul juridic al dreptatii, precum Don Q, el are un simt al dreptatii foarte interpretabil, in functie de umanitatea inconjuratoare. O minciuna care face pe cineva sa zambeasca, poate fi mai nobila decat orice adevar lumesc. De exemplu, Bubulina. Oricine poate vedea ca e un personaj hidos, care repugna, de care nu ai vrea sa ai habar. Doar Zorba vede dincolo de pielea scofalcita, un suflet uitat, un suflet fara riduri, un suflet care a visat si continua sa viseze. Un suflet viu. Un suflet viu ca si al lui. Oricat de exagerata e comparatia la prima vedere, Bubulina e sufletul lui pereche. Trecand peste exegeze inutile, cine e Zorba? Ce-l caracterizeaza definitoriu? Modestia? Hmm,e laudaros ca un adolescent. Frumusetea? E neingrijit, cu dinti ca lopetile si fata de catar. Tineretea? Nici o sansa. Setea de dreptate? I se rupe de dreptate. Curajul? Ne apropiem, dar nici asta nu e. Nu si-ar da viata pentru altcineva ca inconstientul de Don Q... Cred ca ‘miezul’ lui, reactorul lui nuclear este setea de viata. E tot ce-l impinge de la spate. E motorul tuturor actiunilor sale. Setea de viata ii iarta lipsa de modestie, nu el, ci setea de viata il ‘obliga’ sa le stie pe toate si sa le poate face pe toate. Setea de viata il face cel mai frumos barbat din lume. Setea de viata ii sterge anii din calendar. Setea de viata ii da curaj sa ia lumea in piept. Setea de viata il face nemuritor. Nu exista un mormant al lui Don Zorba. In unii dintre noi, Zorba in continuare isi desface cureaua si o cauta cu lumanarea…

Daca esti trist sau in dificultate, gaseste-ti un Zorba. Nota 8

de Anonim | 20/12/2012 21:00

Zorba, personajul interpretat de Anthony Quinn, e un spirit liber, el transmite veselie si buna dispozitie in tot ceea ce il inconjoara. Zorba da viata filmului si influenteaza orice actiune sau personaj din universul sau. Dansul si muzica sa dau ritm povestii, actiunile sale determina evenimente, pasiunea cu care traieste inspira pe cei din jur si-i face sa-si schimbe modul de viata si gandirea. Este prietenul ideal pentru Basil (Alan Bates), un englez cu origini grecesti, care este in cautarea unei noi vieti. El se intoarce in Creta pentru a deschide o mina de lignit si pentru a-si gasi inspiratia scriitoriceasca. Va putea Zorba sa-l schimbe pe britanicul conservator si anost?

Adaugă o recenzie
Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.