Cu Adam fi Eva, d-l Liviu Rebreanu atacă o nouă coardă a personalităţii lui de romancier. Noutate în subiect, noutate în execuţie, ultima lucrare a d-lui Rebreanu suscită o serie de observaţii interesante.
Dar mai întâi despre ce e vorba?
Eroul romanului, profesorul de filosofic Toma Novac e în agonie în camera unui sanatoriu, pe urma gloanţelor primite de la bărbatul amantei lui, Ileana. Drama s-a petrecut în strada Albă şi Novac, asistat de Ileana şi de prietenul său, Aleman, retrăieşte în ultimele clipe nu numai viaţa pământeană, cât şi celelalte 6 vieţi anterioare, pe care sufletul său le va fi trăit, de la începutul existenţei lui spirituale. Aceasta ca o verificare a sistemului ezoteric al prietenului său, Aleman, sistem pe care l-a combătut şi faţă de care s-a arătat totdeauna sceptic: „Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat, din milioanele de bărbaţi, doreşte pe o singură femeie, din milioane de femei.
Unul singur şi una singură! Adam şi Eva.
Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă e însuşi rostul vieţii omului... O viaţă omenească nu ajunge însă pentru a prilejui întâlnirea bărbatului cu femeia...
A şaptea viaţă aduce de-abia fericirea unirii cu celalt suflet. De aceea a şaptea moarte cuprinde revelaţia”.
Cam aceasta ar fi esenţa sistemului Aleman.
Pe premisa aceasta se întemeiază întreaga poveste. Evenimentul se desfăşoară ca o exemplificare a postulatului acesta. Suntem, prin urmare, smulşi din realitatea habituală şi purtaţi prin cele 7 cercuri ale unui Purgatoriu al Iubirii, cu veşnicile chemări şi alungări ale aceloraşi două suflete care se reîncarnează şi se nimicesc până la a şaptea reîntrupare, ultima şi unică, liman şi împlinire a marei năzuinţe: contopirea spirituală.