La Olimpiada de la Berlin, din 1936, nouă băieți, proveniți din familii de muncitori din vestul american, reușesc, la sfârșitul unei curse infernale de canotaj, să câștige medalia de aur, sub privirile furioase ale lui Hitler și ale miniștrilor săi.
Daniel James Brown spune povestea incredibilă a echipei americane de 8+1 la canotaj care, în peisajul dezolant al Marii Crize economice și în primii ani de ascensiune a nazismului în Europa, reușesc să arate lumii întregi ce înseamnă curajul, hotărârea și optimismul unei echipe în care fiecare luptă pentru cel de alături.Cartea s-a aflat, pe tot parcursul anului 2013, în topul bestseller al lui New York Times.
Daniel James Brown este originar din Regiunea Golfului San Francisco, a studiat la University of California din Berkeley și apoi la cea din Los Angeles, UCLA. A predat scriere creativă la San Jose State University din Stanford și a devenit ulterior autor de nonficțiune narativă. Locuiește împreună cu familia, în apropierea orașului Seattle. Daniel James Brown a mai scris și The Indifferent Stars Above și Under a Flaming Sky, finalistă la premiul Barnes & Noble Discover. Ambele cărți au fost finaliste ale Washington State Book Award.
„Mă regăsesc perfect în trăirile protagoniștilor acestei cărți plină de energie, optimism și inspirație.
Așa cum simte, într-un fel misterios, Joe Rantz, „barca” băieților nu este doar ambarcațiunea și echipajul. Este munca întregii echipe din spatele lor, este un vis îndeplinit prin multă ambiție și perseverență și este, mai ales, un spirit aparte: acela de a trage împreună pentru un obiectiv asumat.”
Ivan Patzaichin
„Cu vâslele tăind apa, „băieţii din barcă” se iau la trântă cu istoria, cu prejudecăţile lumii şi cu greutăţile zilei: foame, boală, deziluzie, criză, cenzură. Cu siguranţă, o formidabilă aventură pentru cititori. Băieţii din barcă nu se citeşte, se devorează. De ce? Fiindcă în Daniel James Brown par să-şi fi dat întâlnire J. R. Moehringer, Ring Lardner şi Ernest Hemingway.”
Radu Paraschivescu
Opt studenți, conduși de o echipă de antrenori cu metodă, au reușit să-l învingă pe Hitler la el acasă, la Olimpiada din 1936. O poveste superbă despre leadership, followership și fellowship.
Ascendis