Vezi mai multeDan Casassovici, fiu al unei familii de industriași importanți, ajunși la bunăstare prin muncă stăruitoare, a văzut deposedarea familiei sale de tot ce câștigase prin merite personale. A devenit inginer, în ciuda obstacolelor și greutăților inerente în vremea comunismului.
În 1976, a emigrat și și-a croit un destin pe măsură în lumea liberă.
Vremea
L-am rugat pe Dan Casassovici să scrie într-o carte de ce a plecat din România. Ca să se înțeleagă că poți avea o copilărie și o tinerețe frumoasă, aproape în orice condiții.
Tinerețea lui a fost la fel de frumoasă ca a multora dintre noi. A reușit să învingă piedicile care se puneau celor din clasa lui socială, a reușit să învețe, și-a găsit o slujbă cu oameni între care s-a simțit bine.
Dar a știut că numai atât i se va permite.
A știut că libertatea e departe de lumea în care trăia.
Ca și atâția alții, care au plecat când, cum și unde au putut.
Pentru că tinerețea e frumoasă, dar omul mai are nevoie și de altceva.
Silvia Colfescu
Când m-am născut, bunicul meu Corneliu, dar și tata, au răsuflat ușurați. Aveau un moștenitor care să le continue activitățile, să conducă fabrica familiei și să predea cursuri de textile la facultate. Destinul meu era trasat și nu-mi rămânea decât să nu ies din făgaș. Dar lumea s-a schimbat și nimica nu a mai fost așa!
Eu am devenit altcineva, altundeva, am făcut altceva.
Dan Casassovici
Prietenii din generația mea, a celor născuți în anii 1940-1945, au apucat doar câțiva ani frumoși. Erau născuți în familii care făceau parte din categorii sociale de oameni ajunși, prin munca lor, în fruntea țării. Erau copii de oameni politici, intelectuali, doctori, bancheri sau industriași. Veneau din familii cu studii superioare, erau deja la cel puțin a treia generație de notabili, sau „încălțată” cum se mai spunea.
Am avut mulți prieteni, copii ai prietenilor părinților mei, pe care i-am cunoscut și i-am frecventat fiindcă „vorbeam aceeași limbă". Primisem aceeași educație care punea pe prim plan valori ca familia, munca, cinstea, respectul cuvântului dat, loialitatea.
Ne-am cunoscut în mod firesc, ne-am împrietenit, ne simțeam bine împreună și am urmat o bucată de drum alături. De acasă eram îndrumați să avem o comportare exemplară pentru a nu intra în conflict cu autoritățile, să fim bine crescuți și respectuoși. Ni s-a mai spus că trebuie să învățăm mai bine ca ceilalți, că trebuie să învățăm limbi străine și că, în afara casei,
nu trebuie să ne comportăm diferit de ceilalți colegi de clasă. Ceea ce auzeam acasă nu aveam dreptul să repetăm afară. Părinții ne-au inoculat valori care fuseseră ale lor, pe care le știau necesare.
Dan Casassovici