„După Singurătatea numerelor prime, Paolo Giordano continuă să exploreze ipostazele fiinţei umane cu acest roman coral, orchestrat magistral, care confirmă talentul său strălucit." (Le Figaro)
Prezent pe lângă trupele italiene staţionate în Afganistan pentru un reportaj, Paolo Giordano s-a întors acasă cu ideea unui roman despre viaţa într-un avanpost din valea Gulistan. A împărţit cu tinerii soldaţi condiţiile traiului de cazarmă, le-a citit în ochi golul din suflet şi dorinţa de a participa la ceva aflat mai presus de ei înşişi. A fost martorul supunerii trupului la cele mai dure rigori şi abstinenţe, dar şi al comuniunii aproape materiale ivite între militari, în care „fiecare priveşte corpul celorlalţi ca pe-al său propriu". Ideea a căpătat trup, devenind un roman subtil şi tensionat, romanul unei iniţieri ce trece prin experienţa aspră a războiului şi a morţii, tradus în peste treizeci de ţări.
„Nu e suficient să fii eroic ca să fii erou", se spune undeva în acest roman al experienţelor-limită. Eroii lui ne-eroi sunt tinerii dintr-un pluton aflat într-un avanpost din munţii deşertici ai Afganistanului, apărat de o brigadă a armatei italiene. Prinşi în vârtejul războiului şi al morţii care pândeşte la tot pasul lovind necruţător, al iubirilor neîmpărtăşite şi al furiei caracteristice vârstei, al veseliei fără griji şi al suferinţei cu neputinţă de înţeles, fiecare îşi cântăreşte propria viaţă cu măsura a ceea ce-i este dat să trăiască. Unii şi-o vor pierde, alţii şi-o vor schimba până la a o face de nerecunoscut, ajungând sentimentali sau cinici, resemnaţi sau indiferenţi. Peste nimeni însă timpul petrecut în avanpost nu va trece fără a lăsa urmele adânci ale unei dureroase maturizări, ale definitivei despărţiri de nepăsătoarea tinereţe.