Craii de Curtea Veche

“Craii de Curtea Veche” sunt un fel de boemi bucureşteni dezmăţaţi, o lume decadentă a orgiilor şi a personajelor danteşti, ieşite parcă din tablourile lui Hieronymus Bosch. Filmul redă acest univers închis, de unde nu există scăpare ca în «Infernul» lui Dante. Paşadia, Pantazi şi Pîrgu au structuri sufleteşti diferite: primii doi sunt aristocratici, ultimul - un bucureştean obscur, provenit din lumea mahalalelor. Cei trei sunt tovarăşi de viaţă uşoară, ahtiaţi de petreceri deşucheate, de "crailâcuri" cu poveştile amoroase, adversităţi şi conflicte violente. Paşadia Măgureanu este un tip hieratic, de sorginte boierească, cu un farmec aparte oriental, dar obosit. Gore Pîrgu, o lichea fără pereche, este tot ce poate fi mai corupt şi mai mizer în mediile mahalalelor, expert în înşelătorii, trădări, abuzuri, de tot felul. Visează să-şi ducă prietenii la "adevăraţii Arnoteni", în casa lui Maiorică, simbolul decadenţei vechii boierimi fanariote, omul care şi-a scos la mezat soţia şi două fiice ale sale. În mediul acesta infect, Pantazi descoperă o insulă a purităţii, pe Ilinca Arnoteanu, fiica mezină, o copilă frumoasă, delicată, plină de virtuţi, venită, parcă, din altă lume. Căsătoria visată de Pantazi nu are loc, Ilinca stingându-se de o boală contagioasă. Tânărul pierde ultima speranţă de curăţire morală. Grupul se sparge. Paşadia moare lovit de apoplexie, Pantazi îndoliat pleacă într-o călătorie prin lumea largă. Numai Grigore Pîrgu ajunge foarte bogat, "de zece ori milionar".