dormi copile
brațele mi-au obosit
golul dintre ele
este mai greu decât infinitul
sub ochi am adunat
toate nopțile ultimilor douăzeci de ani
lasă-mi numai una
și ce dacă jucăria ta preferată sunt eu
uită să întorci cheița măcar o dată
încă n-am învățat limba morților și
nu știu cum să-ți spun
că sânii încă se umplu de lapte
când fugi din mormânt
și dor
dor până la lacrimi
până la celălalt copil
fii cuminte și dormi
mama îți promite
că în noaptea de Crăciun
ne vom juca de-a v-ați ascunselea
printre cruci.
… cartea Alexiei Ema Burneci, o poetă „blestemată” prin aproape toate ipostazele pe care și le asumă: „am învățat să înjur/ am început cu tine apoi cu mama/ mi-am înjurat și fratele pe tata l-am blestemat”; „fă cumva și strânge-mă în brațe/ dacă e nevoie ucide-l pe dumnezeu”; „chipul ăsta din oglindă/ l-am mai văzut cândva/ îl recunosc după gura neastâmpărată/ și privirea aceea de femeie/ născută din coastă de drac”. Există și o notă de teribilism în poeziile Alexiei Ema, ca și unele căderi în vulgaritate, dar peste ele adie vântul diafan al poeticității, care mătură asperitățile și pune stavilă teribilismelor facile. Ieșirea din umoralități negre și „iluminarea” ar putea să sune cam așa: „ești liber/ să nu răspunzi minciunii/ cu alte minciuni”. Căci ochii privesc în sus, la steaua Kajam.
Ioan Es. Pop
… acest volum de poezie este o carte eveniment. Unii or s-o blameze, alții o vor lăuda. Dar va fi, cu certitudine, o carte de care se va ține cont.
Florentin Sorescu