See moreAdriana Bittel. Cititoare împătimită şi prozatoare, maestră neegalată a prozei scurte. Pe lângă alte preocupări, cum ar fi crearea unei splendide fototeci, a stabilit cum (şi de ce) încărunţeşte o blondă, a avut întâlniri (tainice) la Paris, unde s-a ascuns sub un nume de cod, a urmărit-o pe Iulia în iulie şi l-a citit pe Cehov (de la anticariat), fără să se sature vreodată de el. De scris, scrie rar, dar bine, adică invers decât se procedează îndeobşte. Tot ce atinge în viaţa cotidiană devine literatură. Povestirile ei au trecut fluierând proba timpului şi n-au încărunţit deloc. (Ioana PÂRVULESCU)
Scrise cu rafinament, forţă analitică, umor şi, pe alocuri, poezie, povestirile Adrianei Bittel vorbesc despre România secolului trecut, dar şi despre dragoste, prietenie, feminitate, vârstele oamenilor şi ale lucrurilor, supravieţuire. Fie că se desfăşoară în Bucureştiul interbelic, în cel al anilor ’50 sau în cel al ultimelor decenii comuniste, poveştile mărunte ale protagoniştilor lor au un aer cât se poate de familiar şi în acelaşi timp par a ascunde mereu un enigmatic ce s-ar fi întâmplat dacă, aspiraţia către o altă condiţie, către o lume mai frumoasă. Iar din colecţia aceasta de chipuri face parte, firesc, şi o prezenţă feminină reprezentantă a autoarei înseşi, discretă, mare iubitoare de cărţi şi observatoare avidă a realităţii.