Nu ne gândim suficient de mult la sex, iar atunci când ne gândim, o facem într-un mod greşit.
Asta susţine Alain de Botton în această carte extrem de onestă, concepută pentru a ne ajuta să întelegem una dintre experienţele umane cele mai intime şi totodată cele mai năucitoare: sexul. Puţini dintre noi ne simţim perfect normali când vine vorba de experienţa sexuală, iar ceea ce se presupune că ar trebui să simţim rareori corespunde realităţii. Această carte susţine că pentru secolul al XXI-lea este definitoriu echilibrul dintre dragoste şi dorinţă, aventură și devotament. Discutând subiecte precum fetişismul, adulterul sau pornografia, Alain de Botton dezbate problemele sexualităţii moderne oferindu-ne o perspectivă care ne ajută să ne gândim mai profund şi mai înțelept la sex.
Într-o epocă a confuziei morale şi practice, cărțile de autocunoaștere au nevoie iminentă de regândire şi reabilitare. Colecţia The School of Life susţine această direcţie discutând o serie de probleme ale vieții, printre care sănătatea mintală, banii, cariera, tehnologia și nevoia de a schimba lumea.
Alain de Botton, Coordonatorul colecției
Cu un tată bancher, o bunică supranumită Mata Hari a Israelului, un strămoş talmudist şi o soră colecţionar de artă, nu e de mirare că Alain de Botton a ales să acopere atâtea domenii în cărţile sale, scriind la fel de captivant despre dragoste, literatură, călătorii, arhitectură sau religie. Romancier, eseist şi jurnalist, Alain de Botton s-a născut în Zürich în 1969. A studiat istorie şi filosofie în Marea Britanie, iar în prezent locuieşte în Londra. Cărţile sale, descrise ca o “filosofie a vieţii de zi cu zi” au devenit bestselleruri în 30 de ţări. Este producător şi realizator al mai multor programe de televiziune, iar în 2008 a fost unul dintre membrii fondatori ai unei instituţii de învăţământ în centrul Londrei, care promovează o nouă viziune asupra educaţiei – The School of Life. A fost ales membru al Royal Society of Literature şi al Royal Institute of British Architects.