Apariția ediției în limba română a cărții semnate de Hope Jahren este susținută de Erste Asset Management.
O uimitoare carte de memorii – debutul editorial al unei femei cercetător; un portret emoţionant al unei prietenii îndelungate; o viziune uimitor de proaspătă asupra plantelor, care va schimba pentru totdeauna modul în care priviți natura.
Hope Jahren a construit trei laboratoare în care a studiat arbori, flori, seminţe şi tipuri de sol. Fata de laborator, primul ei volum, este un tratat revelator despre viaţa plantelor, dar și o carte despre muncă, dragoste şi munţii care pot fi mutaţi din loc de acestea două puse laolaltă. Este o carte despre copilăria din Minnesota rurală, alături de o mamă neînduplecată şi un tată care o încuraja să se joace ore în şir în laboratoarele de la şcoala la care preda, despre cum şi-a găsit un refugiu în ştiinţă şi a învăţat munca de laborator făcută „şi cu inima, şi cu mâinile” şi despre inevitabilele dezamăgiri, triumfuri şi descoperiri entuziasmante ale muncii ştiinţifice.
Însă în centrul cărţii se află povestea legăturii lui Jahren cu un om minunat şi rănit pe nume Bill, care devine partenerul ei de laborator şi cel mai bun prieten. Aventurile lor ştiinţifice – uneori neortodoxe – îi duc din Midwest până în cealaltă parte a Americii şi înapoi, peste Atlantic, până la cerurile veşnic luminate ale Polului Nord şi în tropicalul Hawaii. Privirea scrutătoare a lui Jahren asupra plantelor, tenacitatea uimitoare a spiritului ei şi descrierile amănunţite ale naturii dau viaţă fiecărei pagini a acestei cărţi extraordinare. Fata de laborator îţi deschide ochii către mecanismele minunate şi complicate din fiecare frunză, fir de iarbă şi petală. Este o dovadă vie a ce se poate întâmpla când ai puterea, pasiunea şi simţul sacrificiului necesare pentru a trăi din ce-ţi place cu adevărat, descoperind pe parcurs cine eşti.