Inchisoarea noastra cea de toate zilele, vol. I - 1949, 1952-1954

Arestat pentru prima oară în 1949, anchetat şi eliberat curând, arestat din nou în 1952 şi condamnat la douăzeci de ani de muncă silnică pentru „uneltire împotriva statului“, Ion Ioanid a trecut prin aproape toate închisorile comuniste din România, cunoscând, odată cu teribila pedeapsă a privaţiunii de libertate, toate ororile unui regim de detenţie violent şi abuziv.

După un „stagiu“ la Văcăreşti şi la Jilava, ajunge în minele de la Cavnic, unde organizează spectaculoasa evadare care îl va aduce în Bucureşti în vara lui 1953. Prins de hăitaşii Securităţii chiar în centrul oraşului, este dus la penitenciarul din Oradea şi pus în lanţuri. Deşi reconstituie o tragică peregrinare, deşi face un recurs dureros la memorie, nici o urmă de patetism, nici o notă de patimă, nici o tendinţă de literaturizare ieftină nu îşi găsesc locul în acest adevărat roman-fluviu, scris de cel pe care criticii l-au numit „un Soljeniţîn român".

Închisoarea noastră cea de toate zilele apare, după zece ani, din nou la Humanitas, în trei volume, într-o ediţie care reia textul revăzut şi adăugit de Ion Ioanid.