Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Coșul tău este gol.
      Comandă
      Întrebări frecvente

      1. Am văzut că pot comanda un voucher Cărturești. Îmi poți spune ce este?

      Voucherul Cărturești este un cadou valoric pe care îl poți folosi ca instrument de plată. E o metodă simplă de a răspunde la întrebarea „ce cadou să mai cumpăr, oare?” – una pe care știm că ți-ai adresat-o de multe ori.

      Voucherele sunt de două feluri: cele care sunt valabile pentru achizițiile online și cele valabile pentru achizițiile din cadrul librăriilor fizice.

      Poți încărca voucherele cu orice sumă, atâta timp cât aceasta este multiplu de 10.

      2. Aș vrea să comand un voucher Cărturești, cum pot să fac?

      Voucherul care este valabil doar online ajunge la tine pe e-mail în forma unui cod unic. El poate fi folosit atunci când se plasează o comandă pe site-ul carturesti.ro și se introduce în câmpul special în ultimul pas al plasării comenzii.

      Pentru a plăti un astfel de voucher, noi îți vom emite un link de plată, iar aceasta se va efectua exclusiv online, cu cardul.

      Voucherele valabile pentru librăriile fizice sunt valabile doar în magazine, nu și online. Ele se pot livra la tine acasă sau unde dorești, cu ajutorul firmei de curierat Cargus. Plata se poate face în mai multe feluri: ramburs atunci când primești voucherul, online cu cardul sau prin transfer bancar.

      Pentru mai multe informații, ne poți contacta la telefon (0732 003 050, 0734 554 448) sau la adresa de e-mail ecomenzi@carturesti.info

      3. Sunt din afara țării și aș vrea să comand ceva. Cum procedez? Cum livrați?

      Produsele noastre pot să fie comandate și din străinătate, ele urmând a fi livrate cu ajutorul Poștei Române. Singura restricție este legată de plată – vei putea plăti numai online, cu cardul.

      Durează aproximativ 10 zile să ajungă pachetul din momentul în care coletul este preluat de Poșta Română. Bineînțeles, noi te vom informa pe e-mail când se întâmplă asta, ca tu să poți aștepta produsele .

      În ce privește taxa de transport, ea diferă în funcție de greutatea coletului tău. Se va calcula automat în platformă atunci când comanda este plasată online.

      4. Am vrut să comand un produs pe site marcat ca fiind disponibil „La comandă”, dar ulterior a dispărut. De ce?

      Ca să-ți răspundem la întrebare, îți povestim acum puțin despre diferitele etichete pe care le vezi aplicate produselor pe site 

      Noi avem pe site mai multe produse. Unele sunt stocul propriu ale site-ului și la acestea o să vezi eticheta „Livrare în 24h”. Pentru alte produse, marcate ca fiind „În stoc”, apelăm la stocul Librăriilor Cărturești. Iar pentru produsele care au eticheta „La comandă”, noi apelăm la furnizori externi și interni.

      După cum observi, facem tot posibilul ca produsele dorite să ajungă la tine. Dar, din păcate, momentan nu există un sistem de sincronizare între sistemul de gestiune al Cărturești și cel al furnizorilor la care apelăm. Noi avem multe surse din care încercăm să ne aprovizionăm, iar atunci când tu vrei un produs, începem să interogăm disponibilitatea lui în cât mai multe părți. Uneori însă, oricâte eforturi am depune, nu mai găsim produsele dorite de tine la niciun furnizor.

      Este important să știi că noi nu avem cum să garantăm că un produs din cele marcate ca fiind disponibile „La comandă” mai este pe stoc până nu plasăm solicitarea la furnizori și nu primim răspuns din partea lor.

      5. Am vrut să comand un produs etichetat ca „Indisponibil”, dar nu am putut. De ce?

      Dacă un produs este etichetat ca fiind indisponibil, înseamnă că este epuizat la furnizorii noștri. Din păcate, oricât ne-am dori, nu putem onora momentan comanda pentru acest produs.

      6. Am plasat o comandă, dar aș vrea să modific ceva. Cum procedez?

      Dacă vrei să aduci modificări unei comenzi plasate pe site-ul nostru, te rugăm să ne contactezi pe e-mail (ecomenzi@carturesti.info) sau la telefon (0732 003 050, 0734 554 448). Unul din colegi te va ajuta cu siguranță.

      7. Îmi poți spune când se va reedita un produs?

      Din păcate, pentru că lucrăm cu mulți furnizori ne este greu să știm o dată exactă a reeditării unui produs. Dar îndată ce va deveni din nou disponibil, el va fi listat și la noi pe site.

      8. Ce presupune livrarea parțială? Voi plăti de mai multe ori?

      În funcție de statusul produselor pe care le-ai comandat, se pot face mai multe livrări pentru aceeași comandă: de exemplu, produsele aflate în Livrare în 24h pot sosi a doua zi de la plasarea comenzii printr-o livrare parțială, în vreme ce restul produselor pot sosi cu o altă livrare, într-un alt moment, fără costuri suplimentare. Dacă doreşti ca toate produsele să sosească într-o singură livrare, te rugăm să ne scrii la ecomenzi@carturesti.info.

      9. Am apucat deja să plătesc cu cardul un produs care între timp a devenit indisponibil. Cum fac pentru a-mi recupera banii?

      Sunt două posibilități: fie primești întreaga sumă înapoi, fie o poți folosi ca plată pentru alt produs, la schimb. Întâi sună-ne ((0732 003 050, 0734 554 448) sau scrie-ne (ecomenzi@carturesti.info) pentru a ne spune ce variantă este preferată de tine, iar apoi vom continua cu procedurile pentru ambele situații.

      Contact info


      Probleme? Ne poți contacta:
      comenzi online:
      ecomenzi@carturesti.info
      tel.: 0376 448 000
      program relații cu clienții:
      Luni - Vineri: 9:00 - 20:00
      Sâmbătă - Duminică: 10:00 - 18:00

      Splaiul Independenței 319A, pavilion OB15A, departamentul "Comenzi Web"