Moartea lui Stalin (1953) a însemnat nu doar pentru URSS, ci pentru întreaga lume comunistă, sfârşitul unei epoci. Pentru regimul de la Bucureşti, deşi la vârful partidului destalinizarea a fost utilizată de Gheorghe Gheorghiu Dej în folos propriu, a deschis calea unei evoluţii imprevizibile: tranziţia de la internaţionalismul proletar filosovietic la comunismul naţional, cu implicaţii majore în toate domeniile, inclusiv în cel al scrierii istoriei, chemată să ajute la construirea unei noi legitimităţi a puterii.
O lucrare detaliată despre avatarurile istoriei şi istoriografiei româneşti, în această perioadă, despre raportul dintre presiunile politice şi rigorile ştiinţei.
O serie de documente de arhivă, până acum inedite, însoţesc expunerea.