Vezi mai multe„Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,
Ce cu basmul povesteşte — veselul Alecsandri,
Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
Acum seculii străbate, o minune luminoasă,
Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.” – MIHAI EMINESCU
Bine vorba nu sfârşea,
Din râu iată că ieşea
Zimbrul aprig ca un zmeu,
Cu lungi coame ca de leu,
Şi cu coarne oţelite
Şi cu aripi la copite.
Fiara cruntă şi turbată
Pleca fruntea ei cea lată
Şi sărind, mugind, da zor
Peste mândrul vânător.
Iară Dragoş s-aţinea,
Şi, cel zimbru cum venea,
Ghioaga-n frunte-i arunca
Fruntea-n două-i despica!
Apoi capul îi tăia,
Într-o lance îl punea
Şi pleca în veselie
Pe frumoasa lui moşie,
De păgâni să o ferească
Şi ca domn să o domnească!