Într-adevăr, noaptea avea să fie mai lungă în acel sfârșit de iarnă, când arsul fu găsit pe treptele bisericii din Primi, și toate nopțile de atunci încolo aveau să fie ceva mai negre, ceva mai grele, ca pături de plumb peste Alrauna, iar oamenii din cetate, mai cu seamă cei din Primi, cei-ce-se-trag-din-mătrăgună, n-aveau a mai conteni să spună că, parcă, pe la colțuri de stradă și pe sub perne, șoapte începuseră a se auzi în toiul fiecărei nopți. Și tot atunci își frământară și fiicele cetății primele foieli în așternuturi.
Dar arsul?
Arsul nu muri.
Lumea nu e ceea ce pare a fi. Până și ne’Lumea se teme de ea. La câteva secole după dispariția sfântului Taush, într-o lume în care începuturile sunt de mult mituri, în fosta cetate Mandragora, un preot găsește pe treptele bisericii din cartierul Primi un ars misterios pe care îl adoptă și-l îngrijește ca pe propriul fiu, scăpându-l astfel de la moarte. Câteva luni mai târziu, adolescentele cetății cad într-un somn adânc din care nu se mai trezesc. Medicul Algor Kunrath și farmacistul Alambiq, preotul Sarban și povestitorul Alecu Deleanu, inocenta Lili Bunte și ucenicul Bruno Krabal, Hâdul platformelor, Omul cu cap de cal și cohorta sa de oameni-șobolani, Jumătat’ de Om cu ai săi cerșetori din Burta Vacii – oameni și ne’Oameni prinși în luptă în ultimele zile ale cetății Alraunei.
Tratat de rezistența materialelor de Flavius Ardelean este o nouă poveste tulburătoare izvorâtă din mintea unuia dintre cei mai fascinanți scriitori ai fantasticii românești, autorul romanelor Îmblânzitorul apelor și Scârba sfântului cu sfoară roșie și al povestirilor macabre din volumele Acluofobia și Bizaroproze.
„Un specialist în apocaliptită.“
(Dan C. Mihăilescu, Omul care aduce cartea)
„Flavius Ardelean este un artist al stărilor depresive.“
(Marius Miheț, România literară)