„Într-o noapte ploioasă de mai, Vlad provoacă un accident cumplit la locul de muncă. Nedescoperit încă, plănuiește ca pînă dimineață să-și facă pierdută urma. Mi-a venit nefiresc de ușor să încep povestea pornind de la cele două puncte de mai sus, exact cît trebuie de minime, precise și parcă un pic extreme, de action film mai ieftinel, deloc rău, totuși, la care ai vrea și n-ai vrea să intri (pînă la urmă intri) pe la 11-12, înainte să începi schimbul doi la o librărie de mall. M-am blocat puțin pe la jumătate, cînd mi-am dat seama că thrillerul ăsta cînd nebun, cînd domol, cînd trist, cînd plin de explozivă sărbătoare are șanse mari să devină cel mai pe bune lucru scris pînă acum de mine, despre mine, adică subiectul pe care – îmi place mereu să mă alint – încă îl țin cel mai bine în frîu. Și firește că am avut dreptate: pînă la final mi-au dat serios lacrimile. Și nu s-au oprit multă vreme.” (Vlad Drăgoi)
„O poveste vie, livrată în fraze lungi, perfect închegate, despre ierarhizările sociale pe care le trăim zi de zi, nu cele predicate de la tribună. O analiză deloc superficială a mecanismelor interioare care mișcă naratorul și cititorul în răstimpul celor zece ore ale acțiunii și care, cu suficient umor, cu destulă tristețe, ne aruncă în față greșelile mari și mărunte pe care le comitem zilnic unii față de alții.” (Moni Stănilă)
„Am citit romanul ca și cum aș fi urmărit un film. O carte în care limita este totuna cu acceptarea lumii, iar autobiograficul nu poate fi luat decît ca punct de plecare. Vlad dezvăluie lumea inimii, o voce ce șerpuiește lin spre profunzimi.” (Nicolae Avram)
„Într-o Românie pe care n-au reușit s-o surprindă nici măcar regizorii noștri dintre cei mai titrați, (anti)eroul lui Vlad Drăgoi nu caută altceva decît fericirea. Circumstanțele nu-i țin însă partea. Scris cu dăruire și umor, romanul e, în fond, un thriller și constituie, nu mă pot abține, o remarcabilă «foaie pentru minte, inimă și literatură». Cu splendide inserții de factură neoromantică, volumul e, tehnic vorbind, absolut maniacal: fragmente halucinante în care prozatorul cuibărește aventurile protagonistului său în sinuozitățile memoriei și, uneori, ale visului. Cu adevărat impresionant e însă felul în care literalmente fiecare paragraf pare să reflecte energia unei minți întortocheate și, totodată, fluxul exuberant al unei lucide conștiințe narative. Rînd cu rînd, Drăgoi își consolidează acum titlul de cel mai original scriitor al tinerei generații. Aflat undeva la granița dintre pulp și melodramă, Mica mea inimă de om singuratic marchează – prin intermediul unui mix provocator de suspans și afectivitate – apariția unui veritabil eveniment editorial: o poveste înduioșătoare, un roman seducător și, bineînțeles, extrem de amuzant. Bestsellerul de care aveam nevoie.” (Alex Ciorogar)