Înaintez, mă opresc în dreptul lui și zic: „Bună ziua, domnule Hrabal, cum vă simțiți la o sută de ani?“ „Prind puteri, zice, îmi recapăt încrederea. Primii o sută de ani sunt cei mai grei, că după aia... Și încă ceva, dacă tot ești tânăr și te mănâncă să scrii, spune-le asta scriitorilor, din partea mea: așa vă trebuie dacă n-ați putut să stați pe curu' vostru.“„Bine, zic, dar cititorilor ce să le spun?“ „Cu cititorii eu nu mai am nicio treabă“, mi-a mai zis și s-a uitat în jos, poate la petele de pe fața de masă, poate la cizmele de cauciuc cu care era încălțat, poate la porumbeii care-l așteptau cuminți sub masă. Marin Mălaicu-Hondrari
Bohumil Hrabal (1914 – 1997) este un scriitor ceh considerat de mulţi una dintre cele mai importante voci ale literaturii secolului XX. Multă vreme, cărţile sale au circulat în samizdat, adunând în jurul lor o comunitate de hrabalieni pasionaţi, cuceriţi definitiv de umanismul tragicomic şi umorul savuros al operei sale. În timpul vieţii, aproape trei milioane de exemplare au fost vândute numai în Cehoslovacia natală. Mare băutor de bere şi mare iubitor de pisici, Hrabal obişnuia să recite la „Tigrul de Aur“, crâşma lui preferată din Praga, pasaje întregi din Nietzsche, Schopenhauer sau Kant. A murit la 83 de ani, după ce a căzut de la etajul unui spital, încercând să hrănească porumbeii.