Elena Vlădăreanu s-a născut în 1981 în Medgidia. Cel mai mult și mai mult îi place să râdă și să spună povești, așa că asta face de mulți ani, sub diverse forme și deghizări. Uneori le spune în poezii, alteori în proză și teatru, sperând că vor râde și ceilalți atunci când e de râs. Dar cel mai des le spune verbal, la radio, unde de două ori pe săptămână creează povești audio (serioase!) despre filme. Poznăi cu două zuze este prima ei carte pentru copii. Trăiește în București cu cele două fetițe ale ei, Eva și Alexandra, și cu doi motani bătrâni, Pamuk și Pisicel.
Liliana
Basarab s-a
născut în 1979 în Galați. Liliana este o artistă vizuală și îi
place să transforme realitatea din jur în desene, broderii, obiecte
din ceramică sau chiar în imagini video. Aceasta este prima ei
carte pentru copii pe care o ilustrează. Trăiește în București
într-o casă plină de copii, cu o curte păzită de toate pisicile
cartierului.
"Pentru
că niciuna din fetele noastre nu e tocmai cumințenia pământului,
ba dimpotrivă, pentru că până și atunci când te superi pe ele o
faci râzând cu lacrimi, ne așteptăm ca și cei care vor citi
cartea să aibă același neastâmpăr și aceeași energie și
aceeași bucurie în a vedea lumea și aceeași ambiție de a o
schimba, așa cum au Ana și Teodora." -
Elena Vlădăreanu