Regele Ferdinand I „Intregitorul“

Sosit în România, la ceva mai mult de un deceniu de la câştigarea independenţei depline a poporului român, ca prinţ moştenitor, Ferdinand provenea dintr-o veche casă domnitoare germană cu adânci tradiţii şi înrudiri cu întreaga Europă a vremii. El s-a integrat treptat, dar destul de repede, în societatea românească. A învăţat cu sârguinţă limba română, istoria, a cunoscut tradiţiile şi obiceiurile străbune ale poporului român. Fire retrasă, emotivă, puţin comunicativă, dar cult, distins, elegant şi manierat, tânărul principe a stat multă vreme în umbra unchiu­lui său Regele Carol I, departe de frământările şi disputele poli­tice. Cu toate acestea, Ferdinand era animat de spirit democratic, căci ura tirania, respecta şi aprecia pluralismul politic.
Ca rege, Ferdinand s-a bucurat de momentele de glorie ale ţării: revenirea triumfală în Bucureşti la 1 Decembrie 1918, după doi ani de exil, dar mai ales Încoronarea de la Alba Iulia din 15 octom­brie 1922 ca Suveran al tuturor românilor. Şi-a diminuat meritele în realizarea României Mari. A primit actele istorice ale Unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, întâmpinând delegaţiile acestor vechi pro­vincii româneşti cu gratitudine şi solemnitate. A precizat cu fiecare ovaţie că făurirea României întregite este opera întregului popor român, uitând însă să semnaleze contribuţia sa importantă. Constantin I. Stan