Dacă numărul precedent al revistei a fost un omagiu adus Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București care, timp de 130 de ani, a format și pregătit arhitecții și urbaniștii României, acest număr este dedicat celor 3 Facultăți de Arhitectură și Urbanism înființate la Cluj, Iași și Timișoara, în urmă cu 50 de ani.
Aportul lor la excelența din arhitectura românească este incontestabil, individualitatea lor, pentru că se poate vorbi, pe bun cuvânt, de „Școli” de arhitectură la Cluj, Iași și Timișoara, este recunoscută și soliditatea pregătirii pe care o oferă este apreciată atât în țară, cât și în toate colțurile lumii, în care activează arhitecții pe care i-au format.
Începutul nu a fost ușor. Despre el voi face o mărturisire. La scara istoriei, este o experiență nesemnificativă, dar, la scara unor generații, contează dureros.
În arhitectura românească, 1970 este „crestat în grindă”.
În anii ’70, România începea să tragă cu ochiul spre Occident și descoperea economia de piață, rolul provocator al concurenței și al competiției, al diversității, al descentralizării. Pentru schimbarea de macaz, esențială era asigurarea “rezervei de cadre” și efortul de modernizare a sistemului de învățământ, la conducerea căruia au fost numiți intelectuali de marcă.
Pentru arhitectură, noua tendință s-a concretizat prin crearea Facultăților de Arhitectură de la Iași, Cluj și Timișoara, în cadrul Institutelor Politehnice, cu durata de 3 ani. Ele s-au deschis în toamna anului 1970 și au beneficiat de participarea și sprijinul celor mai valoroși practicieni din zonă și, uneori, veniți de la București.