Rezonanta incepe cand oscilam pe aceeasi frecventa

O voltă remarcabilă face Ofelia Prodan în volumul de acum, trecînd de la tensiunea (și intensitatea) atitudinii de combatant și protestatar la aparenta frivolitate ludică. În fapt, nu e decît o tentativă de exorcizare, căci Ofelia tot într-un „mediu ostil” trăiește, chiar și atunci când se relaxează în reverii sarde. Linearitatea vizionară, nu doar atitudinală, de dinainte e spartă acum într-o poetică a notațiilor disparate, prinse într-o vârtelniță în care piese de real se amestecă până la confuzie, sub sigla unei autoironii condescendente, cu infuzii de reverie, șocuri nolstalgice și un fel de șotron confesiv. Totul pus într-un puzzle răvășit de sub care se ivește nostalgia a ceva ce e mai mult decît „chimie”. O tînjeală spirituală înfruntată și asumată cu spirit ludic face unitatea acestor piese dezinvolte. (Al. Cistelecan )