Romanul adolescentului miop

Nonconformistul chilug de la "Spiru Haret" nu credea că cel mai interesant lucru din adolescenţă e dragostea. De aceea, romanul său va fi unul cerebral, dar nu psihologic, nu "falsificat de analize". Lipsa succeselor şcolare şi mondene devine o treaptă către o altfel de împlinire. Ţelul pe care şi-l stabileşte adolescentul miop nu este să ajungă ca alţii, ci să ajungă la sine însuşi. În loc să fie imitarea modelelor străine, atingerea unor idealuri stabilite de cei din jur, adolescenţa este perioada esenţială a descoperirii de sine. Dar nu numai descoperire, ci şi o veritabilă construire a personalităţii. Un efort susţinut prin voinţă, asceză, singurătate, renunţări. Prin disciplină fermă şi austeritate, prin lecturi aspre, nesfârşite, prin luptă cu duşmanii din afară şi dinlăuntru. Luptă cu mediocritatea, cu buchiseala şi cultura de manual, dar şi cu sentimentalismul, nostalgia, tristeţea. Învingându-şi slăbiciunile şi crescându-şi bogăţiile interioare, Eliade se construieşte ca personalitate.