Peretele din casă pe care va fi agățat calendarul Șona lui Ștefan Câlția nu poate fi unul oarecare. El trebuie anume ales astfel încât să se deschidă ca o fereastră spre altă lume. Pe lângă ea, privitorul nu va putea trece pur și simplu. Ci se va opri, pentru că de dincolo îl vor întâmpina suite carnavalești și bufoni gravi care au puterea de a rosti marile adevăruri, lumi aparent răsturnate, pești care zboară prin ceruri purtând ierburi de leac, bivoli care spintecă ape primordiale purtând în spinare case părintești, albastrul ultramarin din petalele de clematită și din varul stins cu care, în vara anului 2021, o mână de voluntari temerari și inimoși s-au apucat să restaureze o casă bătrânească din Șona, satul copilăriei lui Ștefan Câlția și spațiu afectiv al creației sale.
O colegă de visare a pictorului scria cândva, la sfârșitul anilor ʼ90 că, pentru omul contemporan, calendarul s-a golit de înțeles și a ajuns o înșiruire de scame luate câte șapte dintre care două, la final, sunt roșii și ceva mai rotofeie – zilele de weekend. Dacă e așa, atunci calendarul Șonei ne răstoarnă timpul, readucând miezul de sfințenie în scurgerea zilelor, restaurându-le taina și uimirea, așezându-le sub semnul bucuriei.