O carte de dragoste şi aventură, o explorare psihologică a emigrantului între două vîrste prins între dileme identitare. Povestea unui cuplu de români stabiliţi la New York, un scriitor şi o bale-rină, care înfruntă cu intensităţi diferite provocările lumii noi. Un roman despre succes şi ratare, despre cum poţi să-ţi împlineşti visul american, dar şi despre capcanele şi anxietăţile oraşului, deopotrivă strălucitor şi devorator de energii.
„Carmen Firan a scris un roman de mare mister, săpînd adînc în relaţia dintre două personaje şi două lumi. Umbra pierdută e un thriller psihologic şi intelectual al zilelor noastre, admirabil scris, cu luciditate şi umor.” (Andrei Codrescu)
„Un roman fascinant despre seducţia visului american şi dilemele emigrantului, despre lumina orbitoare şi reflecţiile necruţătoare ale New Yorkului, o poveste universală în care fiecare se poate, într-un fel, regăsi.” (Isaiah Sheffer)
„Scriitor al lumii, Carmen Firan este o autoare prolifică, reflectînd în proza ei provocările lumii în care a crescut şi oferindu-ne o imagine tulburătoare, din alt unghi, a Americii.” (Midwest Book Review)