O oaie, două oi, trei oi…
Un fluture, doi fluturi, trei fluturi…
Însă, în timp ce numărătoarea insomniacului culminează cu mult așteptatul somn, cel de-al doilea numărător poate ajunge cu socotitul până la… un milion! Dar cine numără fluturi și de ce? Lectura cărții „Un milion de fluturi”, scrisă de Edward van de Vendel și ilustrată de Carll Cneut, ne deslușește misterul, reamintindu-ne totodată frumusețea feerică și dimensiunea simbolică a îndrăgostirii (iubirii).
Exponentul narațiunii este Stach, un pui de elefant care vede, în toiul nopții, roind în jurul capului său un milion de fluturi: fluturi-de-aur, fluturi-vărgați, fluturi-zâmbet sau fluturi-cu-virgule. La fel de surprinși de eveniment, dar și de precocitatea acestuia, sunt și părinții care, aproape gonindu-l pe băiat, îl pregătesc de plecarea de acasă, dorindu-i tot ce-i mai frumos.
Deși nu prea înțelege de ce fusese nevoit să plece într-o călătorie și nici încotro trebuie să meargă, Stach pornește la drum, urmărindu-și fluturii. Acesta întâlnește o ceată de pisici sălbatice, dar nu zăbovește prea mult la sfat. Grozăvenia era că, întâlnindu-le pe micile gălăgioase, și fluturii îi dispar! Însă, de îndată ce ele se fac nevăzute în pădure, fluturii i se arătă din nou! Nici când îl întâlnește pe Elanul cel Bătrân fluturii nu sunt acolo. Și la fel se întâmplă și când cerbii, ciocârliile sau poneii îi ies în cale. Stach pricepuse de-acum! Când întâlnea pe cineva: ioc fluturi. Când era singur: fluturi.
Tot întrebându-se dacă îi va urmări mereu și încotro vor merge, Stach observă o fată. Iar deasupra capului ei vede și fluturi: fluturi-prințesă, fluturi-gâdilici, fluturi-surpriză sau fluturi-nu-pleca! Cine era fata aceasta și ce s-a întâmplat cu roiul fâlfâitor care-lînsoțea pe el? Ei bine, deznodământul reprezintă cheia de boltă a tuturor semnificațiilor profilate de-a lungul călătoriei lui Stach și pentru a-i edifica profunzimea este necesar să înțelegem anumite secvențe care-l anticipează.
De aceea, ne vom raporta la dimensiunea simbolică a călătoriei lui Stach și nu la coordonatele spațio-temporale în care aceasta este ancorată. Din acest punct de vedere, „toiul nopții” ca moment declanșator al intrigii sugerează iminența, în timp ce plecarea lui Stach de acasă anticipează o călătorie inițiatică, relevantă pentru devenirea acestuia.
În economia acestui proces nou, și totodată personal, părinții sunt martorii care intuiesc viitoarea transformare,datorită semiologiei cu tentă generală – vederea fluturilor prevestește îndrăgostirea. Mai mult decât atât, urarea părinților care înțeleg semnele trecerii într-o nouă etapă a vieții îl aruncă pe Stach într-un necunoscut guvernat de latura emoțională a ființei. Ținând pasul cu fluturii și parcurgând drumul la pas cu aceștia, micul elefant acceptă ca busolă existențială emoția și neprevăzutul subsumat acesteia.
Metamorfozarea protagonistului survine numai în raport cu sinele, de aceea întâlnirea acestuia cu celelalte personaje poate fi receptată ca o intruziune a lumii exterioare, conducând la dispariția temporară a fluturilor. Elanul cel Bătrân, cerbii, ciocârliile sau domnul și doamna Porc Mistreț se folosesc de experiența în derulare a lui Stach pentru a rememora propria evoluție interioară. Mai concret, propria îndrăgostire. Pe de altă parte, prezența fluturilor reprezintă sursa stării de bine a elefantului, iar singurătatea îi înlesnește conștietizarea și asumarea propriei condiții.
Cu toate acestea, desăvârșirea stării de îndrăgostire presupune găsirea unui corespondent, iar Stach îl află în imaginea fetei cu fluturi deasupra capului. Aceasta nu îi fragmentează personalitatea, deoarece fluturii îi rămân micului elefant deasupra capului. Fata îi completează ființa, îmbogățind-o. Un milion de fluturi devin acum două milioane!În plus, apropierea celor doi mută centrul de greutate al afectului din exteriorul ființei în interiorul ei. Din acest moment, îndrăgostirea încetează a mai fi o trăire perceptibilă strict la nivel rațional, un concept teoretic. Stach are impresia că și-a înghițit fluturii! Iar îngurgitarea lor, sinonimă asimilării abstractului, translatează în planul personal, nemijlocit, sentimentul. Pentru a se putea împlini în planul îndrăgostirii, Stach trebuie să înțeleagă cu toată-i ființa transformările impuse de aceasta, demonstrând totodată că este pregătit pentru manifestarea trăirilor sale.