Acest eseu – o epocală schiță de cosmologie politică și una dintre ultimele cărți antume ale filosofului francez lui Bruno Latour (calificat în ultimii ani ai existenței sale, întreruptă mult prea devreme, drept cel mai influent și mai citat gânditor francez, și unul dintre autenticii lideri mondiali formatori de opinie) – încearcă să lege între ele trei fenomene pe care comentatorii le-au identificat deja, fără a vedea însă întotdeauna legătura dintre ele și, în consecință, nici imensa energie politică care s-ar putea degaja prin reunirea lor.
În primul rând, „dereglementarea” neoliberală, care va conferi termenului de „globalizare” un sens din ce în ce mai peiorativ; în al doilea rând, explozia vertiginoasă a inegalităților; și, în al treilea rând, încercarea sistematică de a nega existența a ceea ce Latour numește, radical, mutația climatică. Ipoteza gânditorului francez este că nu putem înțelege nimic din pozițiile politice adoptate în ultimii cincizeci de ani dacă nu acordăm un loc central problemei dereglării climatice și negării acesteia.
Este ca și cum o mare parte a claselor conducătoare ar fi ajuns la concluzia că nu ar mai fi suficient loc pe Pământ pentru ei și pentru restul pământenilor.
Acest lucru ar explica expl explozia inegalităților, amploarea dereglementărilor, criticile aduse globalizării și, mai presus de toate, dorința panicată de a reveni la vechiul protecționism al statului național.