Products
Products
    • Total RON Comandă
      x
      Your cart is empty.
      Comandă
      ×

      Calendar Advent: 24 de zile cu 24 de surprize diferite! - Detalii aici.

      Flavius Ardelean

      În august 2021, Flavius Ardelean a fost invitat la seria de evenimente #zoompeautori, găzduită pe pagina de facebook Cărturești Brașov, într-un episod pe care-l puteți revedea aici. Așa cum colegii noștri scriau în descrierea evenimentului, Flavius Ardelean este scriitor, traducător și muzician, membru al Horror Writers Association, cu studii de specialitate în zona managementului cultural.
      Publică poezie și articole încă din 2006 în mai multe reviste culturale și debutează în proză în 2012 cu Îmblânzitorul apelor la Casa de pariuri literare, căruia i s-a dus vorba până în Franța unde a fost nominalizat la Festival du Premier Roman din Chambery. La editura Editura Herg Benet a publicat în anii următori Acluofobia, Bizaroproze, Noumenoir și seria de romane Miasma. În 2019, la Editura Nemira apare Câteva feluri de a dispărea, o colecție de șapte povestiri scrise cu același dark twist al realității imediate. Cel mai recent volum publicat, în 2021, este Vene rare. O nouă religie apare între blocuri în colecția n'autor a editurii Nemira.O categorie specială și surprinzătoare o reprezintă cărțile pentru copii care, alături de ilustrațiile Ecaterinei G., aduc copiilor curajoși noi lumi de aventurat: Bezna (Polirom, 2018) și Mecanopolis (Polirom, 2018).
      A tradus din germană și engleză romane de Victoria Schwab, Caitlin Kiernan, Haylen Beck și Michael Iwoleit, iar traducerea făcută lui Alfred Kubin este una specială pentru Flavius Ardelean.De data aceasta, vă invităm să-l redescoperiți în ipostaza de invitat pe carturesti.ro în Raftul autorilor români, în săptămâna 14.01 – 20.01, unde titlurile semnate de autor vor beneficia de 20% reducere.

      Flavius Ardelean