Festivalul SoNoRo și Cărturești te invită să explorezi legătura dintre muzică și literatură, în ediția intitulată EX LIBRIS, care are loc la București și Cluj, între 1 și 17 noiembrie.
Câte ceva despre tema aleasă pentru actuala ediție SoNoRo: ex-librisul a apărut în ultimul sfert al secolului al XV-lea, fiind inspirat de practicile medievale de a include portrete sau alte simboluri care indicau proprietatea pe cărțile de rugăciuni. Un ex-libris are rolul de a rămâne în memoria umanității, de a transcende timpul odată ce proprietarul său părăsește această lume și cărțile îi supraviețuiesc. Ex-librisurile au fost mici opere de artă care conțineau scuturi heraldice, portrete, simboluri, devize sau citate, profesia proprietarului și chiar teme erotice. Acestui mic însemn i-au fost dedicate cluburi și societăți; a avut o funcție artistică, dar și socială, documentând evenimente care au marcat istoria omenirii.
Citește de pe raftul Cărturești câteva dintre marile cărți ale literaturii universale – muzele ediției EX LIBRIS a Festivalului SoNoRo – și audiază lucrări ale compozitorilor selectați în programul artistic al festivalului!
Iar pentru programul Festivalului și bilete la concertele din București și Cluj, te invităm aici: https://eventbook.ro/festival/sonoro.