Simona Epure a început să publice cărți pentru copii în 2014, iar în 2016 obține Premiul al III-lea la Secțiunea Volume Publicate la Festivalul Național de Poezie Satirico-Umoristică „Ion Budai-Deleanu” și Premiul Special al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” la Festivalul Internațional de Literatură Umoristică și Grafică Satirică „Alb Umor”. În 2019 este recompensată cu Premiul I la Concursul Național „Ion Creangă” al Muzeului Literaturii Române de la Iași și cu Premiul cel mare la „Incubatorul de povești colorate” de la București.
Membră a Asociației
De Basm, a Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți din România, care promovează activ lectura literaturii contemporane în rândului tinerilor şi foarte tinerilor cititori,
Simona Epure scrie poezii apreciate mai ales de cei mai mici dintre prichindei.
Dintre volumele publicate, amintim Ghici, ce e în depărtare? (DPH, 2020, ilustrații de Cornelia Revulets), Ghici, ghici ce-i aici? (DPH, 2018, ilustrații de Cornelia Revulets), Povestea celor trei vrăjitoare toante (DPH, 2016, ilustrații de Diana Pandelea) sau Literele vesele (DHP, 2016, cu ilustrații de Iulia Burlac).
Vă invităm să citiți împreună cu cei mici poeziile și să deslușiți ghicitorile Simonei Epure, invitata noastră în Raftul autorilor români în săptămâna 21-27 mai pe carturesti.ro. Toate titlurile autoarei au -20% în perioada campaniei, exclusiv pe carturesti.ro, în limita stocului disponibil.