Ca şi în cazul Cărţii Psalmilor (Brumar, 2007), transpunerea în stihuri româneşti a celor două texte biblice faimoase constituie (într-o accepţie, sperăm, benefică) o compilaţie... Ar fi de-a dreptul derizoriu (ba chiar aproape sacrileg) să încercăm un comentariu al lor în câteva cuvinte. Întrucât inconturnabila clapetă a volumului trebuie, totuşi, scrisă, spune-vom doar atât: în timp ce, muzical vorbind, Ecclesiastul e un ostinato, ce reia tema incipientă (şi, de fapt, unică) până la propria-i istovire, Cântarea Cântărilor ar fi (zis cvasi-pleonastic) o cantată; în ciuda cantabilităţii, însă, cel mai hermetic text este al ei, – pe când al cestuilalt e sapienţial şi, ca atare, mult mai transparent. Cât despre cel dintâi, făcând abstracţie, aici, de conotaţiile-i absconse şi de subtextu-i esoteric, un comentariu optim (în, bineînţeles, puţine vorbe) ar fi acela din Samariteanca, o „proză” a marelui poet Arghezi: „Şi în mijlocul mânăstirii, urzită cu fulgi de ceaţă, ea [«ţiganca tânără şi frumoasă», n.n.] porni cu urciorul cu apă, ridicându-şi fusta ca o togă deasupra unui trup negru, molatic şi sprintem, ca din Cântarea Cântărilor, însoţită de murmur de cobze.”
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2008
Editura:
Tip coperta:
Hardcover
Nr. pagini:
104
Colectie:
ISBN:
9789731242385
Dimensiuni: l: 14cm | H: 18cm
1800
36.00lei
50% reducerei
Discountul se acordă de la prețul de referință (cel mai mic preț din ultimele 30 de zile).
Discountul se aplică numai comenzilor online.
Discountul se aplică numai comenzilor online.
Livrare în 24h! (a doua zi)
În stoc
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!
