Manualul de Matematică şi explorarea mediului pentru clasa I, respectă noua programă școlară asigurând o abordare integrată a învăţării.
Manualul este structurat în două volume (a câte 74 de pagini), fiecare cuprinzând șase unități de învățare organizate sub forma proiectelor tematice, elevilor oferindu-li-se posibilitatea de a depăși granițele disciplinelor.
Autorii manualului au creat contexte variate de învăţare pentru viaţa reală asigurând legături între ceea ce învaţă elevii şi experienţele lor de viaţă. Materialul propune activități de învățare original concepute și atractive, multe sub formă de joc, încurajând creativitatea, gândirea critică şi dezvoltarea puterii de decizie.
Ada și Matei sunt cele două personaje care îi însoțesc pe elevi în aventura lor în lumea cunoașterii. Personajele creează motivație pentru învățare și stimulează interesul pentru matematică și științe.
