Vrajitorul dintos

În orice adult se ghemuieşte nevăzut un ştrengar mititel. Este copilul din fiecare, acela ce ne îndeamnă tăcut să izbim în mingea rătăcită pe stradă, dîndu-ne ghes să uităm cîteodată de noi cu telecomanda în mînă, privind şi ascultînd cine ştie ce desen animat buclucaş. Uneori, în faţa oglinzii, mai recunosc sclipirea din privirile acelui puşti care am fost cîndva. Ba chiar îi sînt îndatorat, pentru unele dintre cuvintele aşezate în această carte, căci a ştiut cînd să mă tragă de mînecă în preajma lor. Tocmai el, un pici în pantaloni scurţi. Oamenii mari sînt oamenii mici. Totuna. Aşa cum şi poveştile pentru copii nu sînt decît acelaşi lucru cu romanele pentru adulţi. Adică emoţie pură.

„«Pit era un tip atipic. Un pitic apatic», aşa începe cartea lui Călin Torsan, Vrăjitorul dinţos. Pe mine m-a prins de la primele rînduri şi nu m-a dezamăgit o clipă, pînă la capăt. O apariţie specială, între zecile de volume jurizate. Mare bucurie cînd, în seara votului final, am descoperit că toţi membrii juriului o votaseră pentru primul loc. O poveste amuzantă, cu un băiat palid care are părinţi ocupaţi şi un laptop cu jocuri. O poveste care se petrece chiar lîngă tine şi care subminează clişee. Nu putem decît să sperăm că micuţii cititori vor fi la fel de încîntaţi ca şi noi de povestea misteriosului, marelui, atotputernicului Vrăjitor dinţos, care e parte zi de zi din vieţile noastre.” (Veronica D. Niculescu, autoarea romanului O vară cu Isidor)