See more
Așa cum în fiecare dintre noi există – după cum a demonstrat știința modernă – doi lupi, în volumul ăsta există două mooduri care se complinesc: unul e o estetică dark (sau mai bine zis Dunkel) academia, atoatecurioasă, witty și mioapă, iscodind în haine negre de pe acoperișuri roșii; al doilea, de after-party cu dopamine depletion și confesiune fragilă. Am venit pentru primul, am rămas pentru al doilea și – fiindcă nicio piesă care stă pe repeat nu e vreodată prea lungă – aștept vibe-urile ce vor să fie. Susțin acest demers.
– Florentin Popa
Protagonista care se deschide în acest volum încearcă de la bun început să-și proiecteze viitorul, însă reușește abia la final, după ce își explorează trecut-prezentul cu o necruțătoare onestitate. Dragostea, suferința proprie și a celorlalți, dar și rememorarea unor experiențe luminoase formează un flux confesiv intens, pe care cea care vorbește, zdruncinată și rezistentă, îl lasă să fie. Sappho și Cosmina Moroșan, Kafka și Foucault, Mahler și The Beatles coexistă firesc în sensibilitatea autoarei. Curajul și vulnerabilitatea de la baza poemelor Anei Goia accentuează primul cuvânt din titlul cărții.
– Vasile Gribnicea
Ana Goia (n. 2000) trăiește în Cluj-Napoca și studiază Literatura Comparată. A mai publicat poeme în Steaua și pe O mie de semne. Scrie cronici, recenzii și texte pentru diferite reviste, precum Vatra, Caietele Echinox, Metacritic Journal etc. Volumul său de debut este scris cu precădere în 2019, dar adună poeme și stări din ultimii 3 ani. În prezent, lucrează la o teză de cercetare pe constelațiile interpretative ale lui Walter Benjamin, prin raportare la Das Passagen-Werk.