See moreDimineață pierdută a fost dramatizat și pus în scenă de Cătălina Buzoianu la Teatrul Bulandra (decembrie 1986 - februarie 1990), cu o distribuție de aur.
„Dimineață pierdută este unul dintre cele mai bune romane apărute în ultima vreme: bogat, chiar stufos, profund, «adevărat» pînă în cele mai mici amănunte, modern în construcție și scris cu finețe. Gabriela Adameșteanu stăpînește la fel de bine ambele registre: și pe cel individual, aparent minor, psihologic, monden și burghez, și pe acela colectiv, politic, în care războiul și refugiul sînt privite ca mari catastrofe naționale. Împletirea lor e absolut remarcabilă, firească. Romanul e caleidoscopic, permițînd nu doar alternarea planurilor mari cu prim-planurile, dar și pe a seriosului cu derizoriul, pe a pateticului cu ironia. Lumea se descompune și se recompune din aceste cioburi, rotite cînd mai repede, cînd mai lent, după necesități.” (Nicolae Manolescu, România literară, 1984)
„Cu Dimineață pierdută, neavînd prilejul să citesc prozele anterioare ale autoarei, m-am aflat deodată în fața unui roman de deplină maturitate care situa pe autoare nu numai printre cei mai mari romancieri contemporani, dar și printre cei mai buni din întreaga noastră literatură. Dimineață pierdută este un roman cu adevărat modern, dar în care tehnicile întrebuințate – și îndeosebi alternarea monologului interior cu dialogul – sînt atît de bine stăpînite, ținute în frîu, justificate, chemate de structura romanului și de cerințele personajelor, încît devin invizibile. Sînt remarcabile, dar la limită pot să nici nu fie remarcate. În ciuda perspectivei care se schimbă cu fiecare dintre personajele cărora li se dă cuvîntul în deplină libertate, fără cenzura auctorială, caleidoscopul acesta mișcător se adună în final într-o perspectivă atît de unitară încît Dimineață pierdută poate fi citit dintr-o singură respirație, ca un roman tradițional, și numai după aceea să-ți dai seama prin ce strategii narative a fost obținută curgerea, cît de savant fărîmițat este acest discurs ce ți s-a părut liniar.” (Monica Lovinescu, Europa Liberă, 1984)