Puţini îşi amintesc de începuturile de poetă ale Anei Maria Sandu. Cele trei poeme cuprinse în volumul Din amintirile unui Chelbasan, publicat acum zece ani, erau atât de neobişnuite ca formula, atât de înaintea vremii lor, încât, paradoxal, cartea a trecut aproape neobservată iar autoarea şi-a găsit ulterior recunoaşterea literară ca romancieră. Abia cu prezenta ediţie din Chelbasan sper că va devei evident că poeta scria acum zece-cincisprezece ani ceea ce doomiiştii scriu azi: o îmbinare de auto-ficţiune împinsă până în pânzele albe şi de expressionism atroce, o sinceritate sinucigaşă, puterea de a genera imagini încărcate de psihism.
Lumea lui Chelbasan dezvăluie o feminitate gregară şi învăluitoare, o sexualitate difuză, repulsivă faţă de masculin, fantasma unui androginism latent. Cel mai puternic sentiment este aici prietenia amoroasă dintre două fete. Fetiţa tunsă chilug din centrul cărţii este un fel de Crypto, regele ciupercă, devitalizat şi purtând în sine complexul sterilităţii. Dar dincolo de acest nucleu psihanalitic, frumuseţea lui Chelbasan vine din prozaismul său exact, din amestecul de poveşti şi biografii, din limbajul total depoetizat şi, prin asta, capabil să poarte în el poezia.
Sper ca acum, când condiţiile sunt coapte, poezia Anei Maria Sandu să fie cea ar fi trebuit să fie chiar de la început: o revelaţie.
Mircea Cărtărescu
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2013
Editura:
Tip coperta:
Paperback
Nr. pagini:
72
ISBN:
9789731249629
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
3400
Livrare în 24h! (a doua zi)
În stoc
Livrare astăzi cu bicicleta.
Livrare în 24h! (a doua zi)
Livrare în 24h! (a doua zi)
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!