Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Coșul tău este gol.
      Comandă
      ×

      Calendar Advent - 24 de zile cu 24 de surprize diferite - Detalii aici.

      Ana Maria Sandu

      Scriitoarea Ana Maria Sandu a debutat în 2003 cu un poem epic intitulat Din amintirile unui Chelbasan (reeditat la editura Art în 2013), dar nu s-a considerat niciodată poetă, aflăm dintr-un interviu pe blogul Cărtureşti. A continuat cu roman: Fata din casa vagon, Polirom, 2006 și Omoară-mă!, Polirom, 2013. Apoi cu proză scurtă, în volumul Pereți subțiri (Polirom, 2017), iar în 2019 cu o culegere de texte publicate de-a lungul timpului în diverse reviste literare (RePublik, aLtitudini, Noua literatură, District 40 și mai ales Dilema Veche) și strânse în volumul Mama îmi spune ca am o viață frumoasă. Despre acest volum, apărut în colecția Ego-grafii a editurii Polirom, autoarea afirmă că este vorba despre „«mărturii» despre lumea mea, așa cum am văzut-o, am citit-o, am scris-o și am trăit-o pînă acum.”

      Are două texte dramatizate: romanul Fata din casa vagon în spectacolul omonim pus în scenă în 2019 și o scenă din romanul Aleargă (Polirom, 2013), pus în scenă în 2015 într-un one-woman show cu Nicoleta Lefter. Participă cu texte în mai multe antologii, dintre care volumul Cu ochii-n 3,14 – o antologie Dilema Veche, apărută la Humanitas în 2016 – este coordonat chiar de ea.

      Ana Maria Sandu este invitata săptămânii 9-15 aprilie în Raftul autorilor români. Cărțile sale au 10% reducere în limita stocului disponibil, exclusiv pe carturesti.ro în perioada menționată.

      Ana Maria Sandu