Sărbătorim 24 de ani împreună și ai codul CARTU24 pentru -20% la toată oferta în stoc 24h
Andreea Iatagan este jurnalistă și autoare de cărți pentru copii. Poveștile sale au apărut la Pandora M, începând cu Ploaia Curcubeu în 2017, cu ilustrațiile lui Ionuț Robert Olaru. Au urmat Spiridușii luminii în 2018 și, în 2019, Iepurele Înțelept și secretul poveștilor, ambele ilustrate de același Ionuț Robert Olaru.
Miko, vulpița polară albastră, s-a născut între paginile unei noi serii de cărți ilustrate de Diana Tivu în 2021, odată cu volumul Miko, vulpița friguroasă. Cea mai recentă apariție, din 2022, Miko și aventura din noaptea de Crăciun, a prilejuit numeroase noi întâlniri cu micul public cititor. Una dintre acestea s-a întâmplat chiar la Cărturești, în mansarda Verona, la una dintre întâlnirile autorilor De Basm cu copiii. De regulă, o mai găsiți în școli și grădinițe, unde ține ateliere de lectură pentru copii, dar și pe blogul personal.
Iar pentru aprofundarea aventurilor, vă invităm pe carturesti.ro unde, în perioada 30 noiembrie - 5 ianuarie, este invitată în Raftul autorilor români, ocazie cu care titlurile sale în stoc au 20% reducere.