Sărbătorim 24 de ani împreună și ai codul CARTU24 pentru -20% la toată oferta în stoc 24h
(Putere de concentrare, atenție, productivitate, focalizare pe priorități, eliminarea distragerilor de atenție)
Atunci când Bill Gates l-a cunoscut pe Warren Buffett, gazda lor la cină, mama lui Gates, i-a rugat pe toți cei prezenți la masă să spună care este cel mai important factor al succesului lor în viață. Gates și Buffett au vorbit deodată și au dat același răspuns dintr-un singur cuvânt: Focus-ul (Concentrarea). Povestea se găsește în cartea The Snowball de Alice Schroeder.
Te invit așadar să citești in această lună despre atenție, concentrare și protejarea de distragerile de atenție. Îți propun 10 cărți pe care le-am selectat pentru că surprind preocupări foarte actuale.
Cărțile pe care le găsești pe raftul acestei luni transmit următoarele idei cheie
1. Tehnologia modernă si creșterea numărului de oportunități duce la pierderile de atenție, ceea ce ne afectează deciziile, productivitatea, relațiile și chiar funcționarea creierului
(Recomandări de cărți: Focus, The Shallows, Stolen Focus)
2. Puterea de concentrare este o competență extrem de valoroasă care poate fi dezvoltată cu tehnici și obiceiuri bune.
(Recomandări de cărți: Deep Work, Undistractable)
3. Concentrarea poate fi privită din punct de vedere intern ca stare energetico-emoțională, nu doar ca metodă sau rețetă.
(Recomandări de cărți: Flow, Hyperfocus)
4. Focalizarea atenției poate fi vazută și din perspectiva selecției corecte a priorităților. O soluție foarte bună este specializarea: să faci mai puține lucruri mai profund, nu mai multe superficial.
(Recomandări de cărți: 80/20 Principle, Esentialism, The One Thing)
În continuare vei găsi câte 3 idei cheie selectate din paginile fiecărei cărți menționate mai sus. Ele te vor ajuta să îți dai seama despre ce este fiecare carte și îți vor aduce idei cu care să iți crești productivitatea și creativitatea.
3 idei cheie:
Trei tipuri principale de focus – autorul distinge între focusul intern (atenția la propriile gânduri si trăiri), focusul orientat către oameni (empatia și înțelegerea perspectivei celorlalți) și focusul extern (înțelegerea sistemelor mai largi din care facem parte).
Abilitatea de a te concentra nu e doar un avantaj competitiv, ci o necesitate absolută în era informației, pentru bunăstarea personală.
Mintea își pierde focalizarea în mod natural, iar strategia cea mai bună de a recâștiga focusul este reorientarea cu delicatețe a atenției, nu impunerea voinței pentru concentrare.
3 idei cheie:
Pierderea capacității de a citi profund: Internetul ne-a scurtcircuitat capacitatea de citire profundă, favorizând în schimb scanarea rapidă și superficială a informațiilor.
Plasticitatea creierului: creierul uman se adaptează la mediul său; internetul și tehnologia digitală reconfigurează literalmente circuitele neuronale, influențând modul în care procesăm informațiile.
Pierderea gândirii critice: Prin promovarea unei lecturi superficiale și a unei atenții fragmentate, internetul poate eroda abilitățile noastre de gândire critică și de reflecție profundă.
3 idei cheie:
Economia și furtul de atenție: Societatea noastră este configurată de companii care profită prin captarea și vânzarea atenției noastre. Acest lucru a creat un mediu în care suntem constant distrași, afectându-ne capacitatea de concentrare.
Multitasking-ul este un mit: Conform cercetărilor creierul uman nu este capabil să proceseze eficient mai multe sarcini în același timp. În loc să încercăm să facem multitasking, ar trebui să ne concentrăm pe o singură sarcină la un moment dat.
Detoxifierea digitală: Implementarea perioadelor regulate în care ne deconectăm de la dispozitivele digitale ne poate ajuta să ne recâștigăm atenția și să reducem dependența de stimulii externi.
3 idei cheie:
Ce inseamnă să fii indistractibil? Autorul definește indistractibilitatea drept capacitatea de a rămâne concentrat pe ce este cu adevărat important, în ciuda numeroaselor distrageri de atenție. Aceasta implică alegerea conștientă a direcționării atenția și a folosirii timpului.
Declanșatori interni și externi: Cartea explică cum declanșatorii interni, cum ar fi sentimentele de disconfort sau plictiseală, ne conduc adesea către distragerea atenției. In plus, autorul oferă strategii pentru gestionarea declanșatorilor externi (cum ar fi notificările de pe dispozitivele mobile sau întreruperile din partea colegilor).
Folosirea pacturilor de prevenire: Angajamentele personale sau cele făcute cu alții servesc ca mecanisme de apărare împotriva tentației de a devia de la sarcinile planificate.
3 idei cheie:
Ritualuri și rutine: Newport sugerează crearea de ritualuri și rutine zilnice pentru a practica munca profundă. Aceasta include structurarea agendei zilnice în blocuri de timp dedicate lucrului fără distrageri.
Eliminarea muncii superficiale: Cartea ne îndeamnă să recunoaștem și să eliminăm activitățile minore care ocupă timpul dar aduc puțină valoare reală muncii noastre.
Disciplina solitudinii: Newport subliniază importanța petrecerii timpului în singurătate, departe de stimuli digitali și distrageri, pentru a cultiva capacitatea de concentrare și pentru a permite ideilor profunde să se dezvolte.
3 idei cheie:
Starea de flux este cheia fericirii: Starea de flux, sau experiența optimă, e momentul în care suntem complet absorbiți de o activitate, pierdem noțiunea timpului și ne simțim profund satisfăcuți. Această stare poate fi atinsă în diverse activități, de la muncă la hobby-uri.
Echilibrul dintre provocare și abilitate: Unul dintre principalele mecanisme pentru a atinge starea de flux este găsirea echilibrului perfect între nivelul de dificultate al unei activități și abilitățile noastre personale. Prea multă dificultate poate duce la anxietate, în timp ce prea puțină provocare poate duce la plictiseală.
Imersiunea totală în prezent: Starea de flux necesită o imersiune totală în momentul prezent, eliminând distragerile externe și grijile pentru a permite o concentrare totală asupra sarcinii. Aceasta implică o dedicare completă și o prezență conștientă.
3 idei cheie:
Hyperfocus si Scatterfocus. "Hyperfocus" e o stare de concentrare la intensitate maximă, pe o singură sarcină, care ne ajută să îmbunătățim productivitatea și creativitatea. Pe de altă parte "scatterfocus" e o tehnică de utilizare a momentelor de neatenție dirijată (divagare) care pot fi la fel de valoroase pentru productivitate.
Importanța pauzelor: Bailey subliniază importanța pauzelor regulate și a momentelor de odihnă pentru menținerea unui nivel optim de concentrare și prevenirea epuizării mentale.
Intenționalitatea: Fiecare capitol ne îndeamnă să alocăm conștient atenția și timpul, făcând alegeri strategice ale obiectivelor pe care le urmărim.
3 idei cheie:
Relația Efort-Rezultat: În multe cazuri, aproximativ 20% din eforturile noastre produc 80% din rezultate. Deși e o aproximație, este remarcabilă validarea acestui principiu in multe domenii și in perspectivă istorică.
Aplicabilitate universală: Koch arată cum principiul 80/20 poate fi aplicat în aproape orice domeniu, de la gestionarea timpului și prioritizarea sarcinilor, până la investiții, marketing și chiar relații personale.
Decizii bazate pe date: Cartea încurajează utilizarea analizei și a datelor pentru a identifica care sunt acele segmente de 20% care contribuie cel mai mult la succes, promovând o abordare mai strategică și bazată pe dovezi în luarea deciziilor.
3 idei cheie:
Principiul de bază al esențialismului: Prin concentrarea pe mai puține lucruri, putem obține mai mult. McKeown susține că ar trebui să investim timpul și energia doar în acele lucruri care ne aduc cea mai mare satisfacție și valoare.
Eliminarea non-esențialului: Un pas crucial în adoptarea esențialismului este eliminarea tuturor activităților, obligațiilor și chiar obiectelor care nu adaugă valoare vieții noastre. Acest proces de "curățenie" ne eliberează spațiul și energia pentru a ne concentra pe esențiale.
Explorarea și jocul: McKeown subliniază importanța explorării continue și a permisiunii de a experimenta. Jocul și explorarea ne ajută să descoperim ce este cu adevărat important pentru noi și ne încurajează creativitatea și inovația.
3 idei cheie:
Întrebarea de focalizare: Autorii recomandă să ne punem întrebarea: "Care este singurul lucru pe care îl pot face astfel încât, odată făcut, tot restul va fi mai ușor sau chiar inutil?" Această întrebare ne ajută să identificăm prioritatea absolută care ar avea cel mai mare impact asupra obiectivelor noastre.
Disciplina de a spune nu: O altă idee esențială este importanța de a spune "nu" distracțiilor și solicitărilor care nu se aliniază cu obiectivul nostru principal. Acest lucru necesită disciplină și claritate în ceea ce privește prioritățile noastre.
Ritualuri și obiceiuri zilnice: Keller și Papasan subliniază importanța stabilirii unor obiceiuri și ritualuri zilnice care să ne susțină focalizarea pe "un singur lucru". Aceasta poate include blocarea timpului în calendar pentru sarcina cea mai importantă, reducerea distragerilor și practicarea autodisciplinei.
Sunt cu siguranță multe alte cărți care ar fi putut ‘’prinde’’ lista acestei luni. E o selectie subiectivă. Dacă as mai fi pus cărți pe raft, as fi alocat probabil atentie unei abordări mai filosofice (chiar spirituale) a ideii de concentrare. Acea listă ar fi cuprins Puterea Prezentului (Eckhart Tole), Zen in arta arcului japonez (Eugen Herrigel) și Stillness is the Key (Ryan Holiday).
Completez ”raftul” de luna aceasta cu două idei despre focus care m-au marcat în perioada lecturilor mele pe subiect:
Concluzia mea este că merită să te concentrezi 3-4 ore pe zi la ceva important pentru tine. Rezultatul va fi că acel lucru va deveni din ce în ce mai important, zi după zi.
Andy Szekely