Call center-ul nostru va fi închis în perioada 10-13 aprilie. Comenzile plasate în perioada 8 aprilie, ora 16:00 - 13 aprilie vor fi procesate începând cu 14 aprilie. Din acest motiv, este posibil să existe întârzieri în procesarea comenzilor săptămâna viitoare, iar timpul de livrare să fie mai mare decât în mod normal. Facem tot ce se poate pentru a vă trimite comanda cât mai repede și vă mulțumim pentru sprijin! Vă dorim Paște fericit și multă sănătate!
Mariana Codruț trăiește și scrie la Iași, oraș unde a și absolvit Facultatea de filologie a Universității „Al.I. Cuza”. Cu numeroase apariții în volume colective și antologii, Mariana Codruț este poetă și prozatoare apreciată și premiată.
Dintre volumele de poezie publicate, amintim: Măceșul din magazia de lemne (Junimea, 1982), Ultima patrie (Paralela 45, 2007), volum nominalizat la premiul USR; Areal, integrala de poezie 1982-2007 (Paralela 45, 2011), pentru care a primit Premiul Antologia anului al revistei Tiuk!; Hiatus (Paralela 45, 2015), volum nominalizat la premiile USR și Observator cultural și recompensat cu Premiul Cercului literar de la Sibiu; Pulsul nu poate fi minimalist (Paralela 45, 2019), volum distins cu premiile Cartea de poezie a anului acordat de Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor, Piața Aurarilor, acordat de filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor și cu nominalizări la premiile Sofia Nădejde, Observator cultural și PEN club Romania.
Volume de proză: romanul Casa cu storuri galbene (Polirom, 1997), nominalizat la premiul USR și premiul ASPRO, premiat de USR, filiala Iași; romanul Nudul Dianei (Polirom, 2007), nominalizat la premiul Ziarului de Iași; volumul de povestiri Era lumină, era vînt (Cartier, 2021). În 2020, obține Premiul Spiegelungen pentru proză scurtă la concursul „Microlite: dincolo de Celan”, organizat de Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas al Universității Ludwig-Maximilian din München pentru povestirea Noua zi.
Invitată în Raftul autorilor români, titlurile în stoc ale autoarei au 20% reducere în perioada 22-28 iulie. Campania este valabilă doar pe carturesti.ro, în limita stocului disponibil.