Calendar Advent: 24 de zile cu 24 de surprize diferite! - Detalii aici.
Mircea Pricăjan, orădean cu vocație de traducător și scriitor, a publicat până acum cinci romane și un volum de proză scurtă, iar după 17 ani de experiență ca redactor la una dintre cele mai vechi și reputate reviste de cultură – Familia – , pe care, începând cu 2021, în calitate de editor-șef, a readus-o cu grație în atenția publicului. De altfel, Mircea Pricăjan a îngrijit apariția mai multor reviste literare online (în română și în engleză), printre care, din 2012, și Revista de suspans.
A debutat cu proză scurtă în 1997, în suplimentul unui ziar orădean, iar în proză cu romanul În umbra deasă a realității, publicat în 2002, după ce l-a scris și rescris timp de 7 ani și publicat la Editura Universității din Oradea. În 2016 are loc ceea ce autorul consideră a fi adevăratul său debut în proză, odată cu romanul Calitatea luminii (Polirom, 2016). În 2018, îi apare în colecția Polirom Junior primul și până acum singurul volumul pentru copii, Pumn-de-fier.
Cel mai recent volum publicat este romanul Murmur, apărut la Humanitas anul acesta și foarte bine receptat de publicul larg, dar și de critică, publicat la 4 ani distanță de volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). Vă invităm să asistați aici la evenimentul de lansare, care a avut loc în aprilie la librăria Cărturești Arad. Mai târziu în aprilie, l-ați putut revedea iar la Cărturești, sărbătorind Ziua Internațională a Cărții în vitrina Caruselului de pe Lipscani, alături de colegi de breaslă. În prezent, Mircea Pricăjan lucrează la un al doilea volum pentru copii. În săptămâna 28 aprilie - 4 mai, este invitat în Raftul autorilor români pe carturesti.ro, ocazie cu care titlurile autorului în stoc au 20% reducere, în limita stocului disponibil.